„Profesoara” Turcan, loaza de partid şi studentul naiv

Imaginaţi-vă că sunteţi elev sau student şi trebuie să predaţi la un anumit termen un proiect. Pe baza proiectului, evident că primiţi şi o notă, care eventual vă poate aduce o bursă. Munciţi pe brânci, zi şi noapte, iar la data limită vă prezentaţi optimist cu proiectul. Efortul depus în ultimele săptămâni va fi recompensat. Entuziasmul se va prăbuşi însă ca un castel de nisip, reamintindu-vă încă o dată în ce ţară trăiţi.

Un coleg de clasă sau grupă (altfel o loază) se ridică în picioare anunţând că nu a terminat proiectul, că a fost în vacanţă în Dubai, iar lucrarea fiind prea dificilă, prin urmare are nevoie de mult mai timp pentru finalizarea ei. Profesoara (am ales intenţionat genul feminin, veţi vedea de ce) îi dă dreptate şi prelungeşte termenul. Dar asta nu e totul. Fiindcă aţi terminat proiectul repede (exact la termenul acordat de ea), profesoara vă scade două puncte din notă, pe motiv că e vorba de o lucrare grea şi nu aveaţi cum s-o terminaţi la timp fără ajutor. Şi vă impune să faceţi alt proiect de la zero.

Înghiţiţi în sec pentru ca cele două puncte să nu devină mai multe sau chiar să cădeţi examenul. Şi, pentru a mia oară, vă spuneţi în gând că, odată terminată şcoala, veţi fugi din ţară. Oriunde veţi vedea cu ochii. A, am uitat un amănunt esenţial. Colegul care nu a termiat proiectul pe motiv de Dubai este finul directorului şcolii sau al decanului, după caz.

Puteţi să vă imaginaţi acelaşi scenariu şi în cazul unui concurs pentru o funcţie la stat. Colegul loază se transformă aici în contracandidatul loază trimis de partid sau progenitura, nepotul, amanta şefului de partid. Nu aveţi nicio şansă, oricât de pregătiţi sunteţi. Dar aţi fost naiv şi aţi crezut că, poate, s-a mai schimbat ceva. Nu s-a schimbat. Şi iar vă gândiţi să fugiţi din ţară. Credeţi că e o fabulaţie, un delir? Din păcate nu. E plină ţara de astfel de exemple strigătoare la cer. Problema este că multora li se par deja normale.

Exact aşa s-au întâmplat lucrurile cu o foarte recentă Ordonanţă de Urgenţă referitoare la Programul Timișoara Capitală Culturală European dată de ministrul Culturii, „profesoara” Raluca Turcan. Chiar aşa, doamna aceea care are legături cu cultura câte are Gigi Becali cu fenomenologia lui Hegel. Prin OUG, Ministerul Culturii a prelungit termenul până când pot fi finalizate investițiile de infrastructură co-finanțate de guvern.

Prelungirea s-a făcut până în iunie 2024, adică la câteva luni după ce Timişoara nu va mai fi capitală culturală. Schimbarea regulilor a venit după ce Consiliul Judeţean (“loaza cu pile”) condus de PNL-istul Alin Nica nu a reuşit să cheltuie fondurile alocate programului. Dar asta nu e nimic. Fiindcă a respectat termenele date iniţial, Primăriei Timişoara i se retrag 40 de milioane de lei. Nu e Radio Erevan, e România în toată splendoarea ei, confiscată de clanuri şi clientele de partid. Vrei să urli de furie? N-ai decât, încă e voie.

Modificarea s-a făcut în urma unor discuţii pe care Turcan le-a avut cu cei de la CJ Timiş, în  timp ce cu reprezentanţii Primăriei Timişoara nu a catadixist să vorbească. Este un clasic exemplu de împărţire a banilor pe criterii strict politice. Doar că de data asta s-a dat iluzia că se poate şi fără „pile”. Iar fiindcă naivii din primărie au crezut asta au fost „pedepsiţi” cu 40 de milioane de lei. În acest caz Raluca Turcan a făcut ce ştie mai bine un aparatcik de partid şters, fără coloană, fără iniţiativă, aşa cum este ea. Specialistă în  toate şi nimic, dovadă că a sărit de la Muncă la Cultură, dar putea fi şi la Interne, Armată sau Sănătate. Tot una e. Ministru să fie  Turcan crede sincer că statul e partidul, iar pe cale de consecinţă banii statului trebuie să ajungă la partid. Te revolţi? “Ciocu’ mic, că acum noi suntem la putere”, îţi poate spune Turcan, imitând-o pe o veche colegă din PDL.  Chiar aşa, oare ce sinecură o mai fi având doamna cu pricina, Anca Constantinescu pe numele ei?