Dezbaterea politică, faza pe arhitectură, a fost cumva abandonată

Așteptam cu sadic interes desemnarea câștigătorului concursului de proiecte pentru modernizarea Pieței Victoriei din Timișoara. La cât de înveninată era discuția la momentul aflării „caietului de sarcini”, cu condițiile impuse de municipalitate pentru schimbarea vetrei noastre strămoșești timișorene, mă așteptam ca mass media și online-ul să fie un adevărat război, cu domni celebri care se trag temeinic de hosentrageri și cu doamne isterice ce-și dau cu poșetele în cap, pentru a dovedi fără putință de tăgadă cine are dreptate în acest concurs de frumusețe urbană.

Fricile celor care dospesc temele dezbaterilor despre Timișioara mergeau către defrișare de mult verde în centrul orașului, pierderea acelei terase de ornamente florale, de conifere rotund frezate, poate chiar dispariția „Lupoaicei” și alte nenorociri. Totul mergând spre o transformare a centrului ce-l știm noi și atât de drag nouă în ceva atât de modern, atât de progresist, încât să nu-l mai recunoaștem. Mă mir că nu s-a mers până acolo încât să se stabilească că pe viitor „La porumbei” nu se vor mai întâlni microbiștii, să discute despre meciurile lui Poli la Peciu și Pecica, ci grupuri de homosexuali și lesbiene… nu știu despre ce să discute. Dar nu s-a mers până acolo, deși era USR-ul la putere.

Nimic din toate acestea. Mass media agresivă atunci este astăzi domoală. Vorbește de modernul frumos, de promenade verzi, fără acel nerv care să te facă să crezi că totul vine dintr-o dușmănie politică, nu dintr-o căutare a frumosului. De partea cealaltă, organizatorii, deși au pornit timorant cu acele condiții de proiectare, au continuat înțelept. Jurizarea s-a făcut internațional, dar nu fără o amprentă locală. Concursul a fost unul internațional, ofertele, la fel, nu fără ca cineva să vină cu un suflu al locului, esthetic și tehnic vorbind, tocmai pentru a nu declanșa orgia contestațiilor, fie ele chiar și pe undeva întemeiate.

Proiectul câștigător aduce modernul, dar nu forțează. Lasă timișoreanului matur să-și amintească de acel Corso de pe vremea când prin el mai treceau tramvaiele, dar vine cu suficient nou încât să nu se zică că plătim o grămadă de bani pe nimic, pe o banală cosmetizare cu schimb de pavaj și tuns de iarbă. Avem „La porumbei” o diferență de nivel gen amfiteatru, sunt schimbate intrările în pasajul ce acum ține loc de rampă de gunoi, lagună cu crocodili și șobolani, platoul din fața Operei devine mai compact până la mijlocul pieței, renunțându-se la spațiul verde dintre copacii ornamentali doar până la „Fântăna cu Pești”, nu și spre „Lupoiacă” și monumentul eroilor revoluției.

Promenada este evidentă și fără senzația de întrerupere dinspre cinema Timiș până în față la Catedrală, deși nu s-a mers cu conceptul devierii traficului și trecerea lui în subteran sau prin spatele bisericii. Putea fi mai îndrăzneț, putea fi prea îndrăzneț. Senzația e că s-a proiectat pe muchie de cuțit, echilibristic, dar ieșind ceva decent de frumos. N-am mai auzit acel tumult al cârcotelii. Simt o dezamăgire din punctul ăsta de vedere. Dar nu-i nimic, căci devine mult mai revoltător alt proiect de modernizare a piețelor Timișoarei: Piața Traian.