Pepiniera vrajbei noastre

În afară de expoziţia Brâncuşi (cea a lui Victor Brauner a fost deja uitată) sau prezenţa legendei vii John Malcovich pe scena Naţionalului, de acest an în care Timişoara este Capitală Culturală Europeană, o să ne mai amintim în mod cert de cel puţin un lucru: Pepiniera 1306 din Piaţa Operei. Sau schela cu plante cum îi mai spun unii. Indiscutabil, pepiniera a fost şi cel mai controversat obiectiv al acestui an, şi asta încă de la început, devenind însă şi un simbol. Că le place sau displace unora sau altora.  

De exemplu, orice articol de presă despre pepinieră a iscat comentarii belicoase între detractorii ei extrem de vocali şi isterici pe alocuri şi cei care o apără. Şi îndrăznesc să spun că războiul din jurul ei nu are nici cea mai mică legătură cu obiectivul propriu-zis. Nu contează cum arată, ce vrea să simbolizeze, ce şi-au dorit iniţiatorii ei să exprime. Fiind emblematică în acest an, schela a devenit miza unui nou alt război, un câmp de bătălie politic. Nu sunt un adept al consensului, nu vreau să folosesc vorbe mari precum aceea că Timişoara ar trebui să fie unită în acest an, să dansăm Hora Unirii în jurul pepinierei. Dar mi s-ar părea normal să existe un pic de discernământ la nivelul fiecărui individ. Se judecă în bloc, în grup. Şi nu în grupuri legate de opinii complementare din punct de vedere artistic. Se judecă (mă rog, e o formă de-a zice) politic.  Fiindcă nu există un opozant al primarului Dominic Fritz care să nu înjure pepiniera, aşa cum nu sunt fani ai edilului care să spună că ea e neavenită. Să-i fi legat atât pe opozanţii, cât şi pe fanii lui Fritz instinctele artistice? Evident că nu.

Dar ce înfierează adversarii lui Fritz, în cea mai mare parte a lor fani ai fostului primar Nicolae Robu? Am reţinut aici trei mari critici. E hidoasă, e kitsch, au dat verdictul apostolii esteticului, calofilii cu naturelul simţitor. Ce poate fi atât de urât într-un turn plin cu plante şi flori e mai greu de spus. Dar să vină asta de la nişte fani ai unuia pentru care arta se reduce la carpete cu “Răpirea din serai” (pe bune!) e mai ceva ca noaptea minţii.

E foarte scumpă!, au urlat parcimonioşii cu banul public. Serios? Să spună însă că sunt prea mulţi bani susţinătorii unuia care voia sa toace 4 milioane de euro pe o fântână cu sclipici fiindcă aşa a văzut el in Dubai? O fântănă pe care mutat-o dintr-o parte în alta a oraşului până a renunţat la ea în urma criticilor intelectualilor timişoreni în faţa unei asemenea monstruozităţi. (Şi de acolo i-a venit fostului primar ura primitivă la adresa elitei culturale a oraşului, care i-a oprit cât a putut “dezvoltarea în forţă” a kitsch-ului în toată splendoarea sa.)

În fine, a mai fost o critică pe care aş numi-o de perspectivă spaţială, dar unii i-ar zice şi obscurantism sau infantilism. Şi mă refer la criticile că nu mai puteau vedea catedrala din cauza pepinierei şi nu mai simţeau astfel harul pogorându-se deasupra lor. Se vedea catedrala şi din Piaţa Libertăţii, dar dacă a zis Robu că nu se vede au sărit cu toţii că nu o văd.

Dincolo de panorama unică asupra oraşului oferită de instalaţia temporară (se va desfiinţa în noiembrie), iniţiatorii şi-au propus să descrie aici o “poveste” despre comunitate. “Proiectul își propune astfel să transmită un mesaj puternic despre (bio)diversitatea urbană ca element identitar al Timișoarei și serviciile ecosistemice pe care aceasta la aduce societății. Totodată, intervenția propune și o importantă componentă comunitară prin implicarea unei rețele locale de producători și a societății în general”, transmiteau încă de la început iniţiatorii acestui proiect. E clar că nu s-a reuşit – repet, strict din motive politice – o legătură, o coeziune prin acest proiect, dar parcă e mult, mult prea mult până la vrajba creată.  Şi ar mai fi ceva. Aş face un pariu că oricine, dacă şi-ar lăsa câteva minute prejudecăţile acasă, ar urca pe schelă cu propria raţiune va rămâne impresionat de privelişte.

P.S. 150.000 de vizitatori a avut pepiniera până în septembrie, potrivit organizatorilor. Chiar şi aceste cifre periodice sunt un motiv de vrajbă, detractorii contestându-le şi, ca să aibă dovezi, prezintă poze din perioadele din zi când ea nu e deschisă publicului.