Opinii

PNL Timiş a găsit o “ocultă” mai de proximitate decât cea a lui Nicolae Robu: alianţa PSD – USR

Încă de la începutul campaniei electorale pe care a demarat-o la câteva luni după ce a fost snopit în bătaie la alegerile din 2020, Nicolae Robu a pus ochii pe un electorat mai aparte. Cel puţin pentru un oraş precum Timişoara. Astfel, pe fondul unei efervescenţe a curentului „suveranist” amorsat de „patriotul” Liviu Dragnea cu ceva ani înainte, fostul primar a marşat pe combatanţii anticolonizare, vigilenţii faţă de dârele de avion lansate de Bill Gates, militanţii anti-Soros, luptătorii cu gândacii „impuşi” de UE etc. Mai pe scurt, „războincii” anti-globalizare, anti Oculta Mondială.

La acea vreme, liderii PNL Timiş nu vedeau toată ziua „oculte verzi pe pereţi”. Poate şi de aceea, Robu se războia şi cu ei, şi în special cu tandemul Alin Nica – Dănuţ Groza. În opinia lui Robu, Nica era un „josnic” şi „infractor”, iar DNA trebuia să-l ia pentru averea fără acoperire. Cu Groza nici măcar nu voia să respire acelaşi aer. Dar îşi mai închipuie cineva că eu mai pot fi alături de Dănuţ Groza, mi-e lehamite să-i spun şi numele, sau cu unul ca Bogdan Ghelbere, un oarecare care era muritor de foame?”, spunea Robu nu mai departe decât în toamna anului trecut.

“Nu mă interesează nicio ofertă din partea PNL fiindcă se pare că unii sunt foarte deranjaţi de ideea că eu aş putea să redevin primar al Timişoarei. Cu  mine nu se pot face mişculaţii (…) Sunt câţiva, trei, pe care nu vreau să-i am alături. Cu doi dintre ei nu pot respira acelaşi aer, să fim în aceeaşi încăpere. Cu al treilea încă aş putea respira acelaşi aer, dar să nu se apropie de mine. Niciodată nu o să fac echipă cu ei”, spunea Robu, chiar în primăvara acestui an, referindu-se la unii lideri ai PNL Timiş. Cei doi cu care nu intenţiona să împartă acelaşi aer erau Dănuţ Groza şi Bogdan Ghelbere, secretar general şi respectiv secretar general adjunct ai PNL Timiş. Nici liderii PNL-iştii nu erau mai pasivi, vorbind de Robu ca de un şef de clan interlop.

Dar vremurile se schimbă, la fel şi “viziunile” unora, că doar “numai boul e consecvent” şi încă o dată s-a dovedit că în politică e bine ca “niciodată să nu spui niciodată”. Evident, chestie şi de caractere. Astfel că Robu şi liderii PNL Timiş joacă acum împreună hora unirii în bătătură, nominalizarea oficială a fostului primar pentru o nouă candidatură devenind o formalitate. O mică problemă ar mai fi armonizarea poziţiilor celor două părţi. Respectiv între cea pro-europeană – măcar la nivel declarativ – a PNL-iştilor şi cea păşunist-autohtonistă anti-Ocultă a lui Robu. Iar primii care au cedat au fost liderii PNL.

La finalul săptămânii trecute, ei au sărit să repereze onoarea lui Robu, grav buşită de preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, care a afirmat că nu există termen de comparaţie între Dominic Fritz şi fostul primar al Timişoarei. Şi a fost o cavalcadă de mustrări la adresa lui Simonis, dintre care una mi-a atras atenţia, cea cu cu oculta. Ce-i drept, una mai mică decât a lui Robu, dar mai apropiată. “Noua alianță locală PSD-USR seamănă tot mai mult cu o organizație ocultă care își dorește să controleze administrația locală departe de ochii și urechile cetățenilor din Timișoara și din Timiș”, au decretat, printre altele, PNL-iştii.

Sigur, toată lumea ştie că la nivel naţional există o alianţă între PSD şi PNL. Mai bine zis mezalianţă, PNL-iştii fiind mai degrabă lacheii PSD-iştilor. Dar nu asta e problema, sau poate fi doar problema PNL. Mai bizar pare faptul că o alianţă PSD – PNL înseamnă stabilitate, eventual solidaritate în jurul pensionarilor speciali şi a sutelor de mii de sinecurişti, dar în schimb o suspicionată alianţă PSD – USR E de-a dreptul “ocultă”. Eventual izvorâtă din interesele lui George Soros şi Bill Gates. Da, nu e doar o fractură logică aici, ci şi un joc de-a “oculta mare” şi “oculta mică”.

 

 

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Consiliul Județean Timiș pregătește o investiție de aproape o sută de milioane de euro pentru un drum

Județul Timiș se pregătește de cea mai mare investiție realizată de un consiliu județean din…

30 de minute ago

Constructorul a pornit lucrările de reabilitare și modernizare a drumului județean dintre Giarmata și Alioș

Compania Strabag a pornit lucrările de modernizare a drumului județean 691, tronsonul de la nodul…

2 ore ago

În fiecare zi de marţi, la Ghiroda se vinde peşte viu din propria pescărie

Începând din această săptămână, în fiecare zi de marți, între orele 12:00 - 18:00, în…

2 ore ago

A crescut producția de căldură la CET Centru, scade la CET Sud. Colterm are stocuri destule de gaz și cărbune

A fost ger afară, dar și sistemul de termoficare din Timișoara în parametri normali, ne…

3 ore ago

DRDP Timișoara se preocupă de telefoanele românilor

Pe mai multe sectoare de drum din Timiș, pe drumurile naționale au apărut mai multe…

3 ore ago

Jucătorii din Dumbrăvița au părăsit cu scop cantonamentul de la Covaci. Succes amical în Arad

CSC Dumbrăvița a câștigat astăzi, scor 2-1, împotriva formației de Liga a III-a Viitorul Arad,…

4 ore ago