Social

Se scumpește hidroforizarea apei reci furnizate la blocurile cu mai mult de patru etaje din Timișoara

Apa rece va costa mai mult pentru timișorenii care locuiesc în apartamente în blocurile cu mai mult de patru etaje, ca urmare a majorării tarifelor aplicate la serviciul de hidroforizare a apei reci, serviciu prestat de către cei de la societatea Colterm.

Majorările de prețuri din ultima perioadă au făcut necesară ajustarea tarifului perceput. Astfel, pe adresa Consiliului Local Timișoara a fost trimisă o adresă prin care se solicită majorarea tarifului aplicat pentru ridicarea presiunii apei pentru clădirile înalte. Motivele care au dus la această cerere se referă la rata inflației, creșterea prețului energiei electrice, a prețului la apă rece, respectiv canal, dar și o creștere a salariilor.

”Se aprobă ajustarea tarifului pentru prestarea serviciului de hidroforizare a apei reci potabile la 2,7296 lei/mc fără TVA. Ajustarea de tarif s-a făcut ca urmare a ratei inflaţiei de 11,24%, a creşterii tarifului la energia electrică de 4,5%, a creşterii tarifului pentru apă rece de 14,72%, a creșterii tarifului la canal de 14,82% şi o creştere salarială medie de 12%”, se spune în solicitare.

Astfel, tariful pentru prestarea serviciului de hidroforizare a apei reci potabile către consumatorii din Municipiul Timişoara se modifică la valoarea de 2,7296 lei/mc fără TVA.

În prezent tariful pentru serviciul de hidroforizare aplicat de către Compania Locală de Termoficare Colterm S.A este în cuantum de 2,3147 lei/mc (fără TVA), respectiv 2,7545 lei/mc (inclusiv TVA), așa cum a fost aprobat prin HCL nr. 450/20.09.2022.

În prezent, livrarea apei reci pentru imobilele cu mai mult de P+4 nivele este în atribuţia Companiei Locală de Termoficare Colterm S.A – în insolvență şi anume întreţinere, reparaţii, exploatare cotă parte staţii hidrofor, întreţinere, reparaţii, exploatare reţele distribuţie, activitate de furnizare apă rece hidrofor, contractare, facturare, încasare apă rece hidrofor, întreţinere, reparaţii, exploatare buclă de măsură. Apa rece este cumpărată de la AQUATIM S.A.  la presiunea medie de 1,5 atm (presiune oraş), pe bază de măsură la o centrală termică de cvartal și 48 puncte termice, care au instalaţie de hidrofor.

La  fiecare din ele există instalaţii individuale pentru ridicarea presiunii de la 1,5 la 4,5 atmosfere plecare din PT/CT. Toate imobilele cu mai mult de P+4 nivele sunt alimentate prin conducte individuale de apă rece hidrofor (28.000 m conductă), cele 306 imobile fiind contorizate la nivel de racord. Acest serviciu este independent de serviciul de furnizare a energiei termice.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Doi infractori notorii printre membrii fondatori ai partidului lui Călin Georgescu

Tribunalul București a admis, luni, cererea de înregistrare a Partidului „România Românilor”, formaţiune despre care…

3 ore ago

SCM Timișoara vrea să organizeze turneul Final 4 al Cupei României

Clubul SCM a înaintat Federației Române de Handbal o ofertă de organizare a turneului final…

5 ore ago

Săcălazul va avea, în premieră, creșă. La Moșnița va crește numărul de grupe funcționale

Două comune periurbane ale Timișoarei vor beneficia de susținere financiară în vederea oferirii de suport…

5 ore ago

Douăzeci de noi locuri de parcare sunt amenajate în Piața Consiliul Europei

Terenul public aflat în fața clădirii cunoscute ca și Centrul Financiar-Bancar, din Piața Consiliul Europei,…

6 ore ago

O asociere de firme condusă de Construcții Erbașu va primi 211 milioane de lei pentru reabilitarea a 13 kilometri de rețea de termoficare

O asociere condusă de societatea Constucții Erbașu a fost declarată câștigătoare a contractului de modernizare…

6 ore ago

Trei regiuni istorice din România își consolidează colaborarea în cadrul rețelei IGCAT: parteneriat pentru promovarea națională prin gastronomie

Gastronomia ne „leagă” pe toți. Harghita, Banat și Dobrogea au oficializat semnarea unui Acord de…

7 ore ago