Social

UPT va forma un grup de tineri gata să se implice în problemele comunităţii

Universitatea Politehnica Timişoara e preocupată să dezvolte studenţilor săi, în egală masură, abilităţi tehnice, dar şi abilităţi intrapersonale şi interpersonale, astfel încât aceştia să facă faţă cu brio pieţei muncii care se află într-o dinamică fără precedent şi să fie, totodată, furnizori ai culturii urbane, în acord cu misiunea UPT, continuând tradiţia absolvenţilor UPT.

În acest sens, Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră din cadrul UPT derulează în acest an proiectul SEE 690 – „Împuternicirea tinerilor cetățeni ca viitori creatori și furnizori ai culturii tehnice urbane”, prin care îşi propune să formeze o comunitate de tineri dornici de implicare activă în comunitate, siguri pe ei, motivaţi și hotărâţi. Încă din primăvara acestui an, s-au derulat cu acest scop două cursuri, respectiv, ,,Grow your dreams” (Creşte-ţi visurile) şi ,,Empower yourself’’ (Împuterniceşte-te pe tine însuţi) la care au participat 80 de tineri, elevi şi studenţi.

În cadrul cursului Grow your Dreams, au fost puse pe tapet elemente de putere personală în confruntarea cu obstacole și au fost identificate practici și obiceiuri de consum cultural, împreună cu trainerul Camelia Circu, cadru didactic preuniversitar, director al Scolii Gimnaziale nr. 19 ,,Avram Iancu” Timișoara. În explorarea resurselor personale pe care le au, tinerii şi-au concentrat atenţia și spre procesul de inovaţie, întelegând valoarea creativităţii, alături de trainerul Carmen Gudiu, cadru didactic preuniversitar și metodist în cadrul Inspectoratului Şcolar Județean Timiș.

Totodată, ei şi-au identificat sinele comunicaţional alături de doamna Mariana Cernicova-Bucă, cadru didactic universitar în cadrul Facultăţii de Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii Politehnica Timișoara şi au explorat elementele stării de bine și cum starea lor de bine impactează comunitatea în care trăiesc, alături de psiholog CCOC UPT Cristina Hălbac Cotoară Zamfir. De asemenea, ţinerii s-au familiarizat cu tehnici de gestionare a gândurilor și emoţiilor, inclusiv prin consumarea sau prin implicarea în evenimente culturale, în contextul – Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023.

Cursul Empower Yourself a avut drept scop crearea unui mediu de lucru bazat pe cunoaștere reciprocă, incluziune, toleranță și cooperare. S-a urmărit explorarea resurselor personale, evidențierea acestora în dezvoltarea ulterioară a participanților la curs și, de asemenea, diferența dintre „a fi împuternicit” și „a avea dreptul”. Cursul a fost coordonat de două cadre didactice din cadrul Universităţii de Vest, cu multă experienţă în domeniul empowermentului/dezvoltării personale, doctori în psihologie, Roxana Toma şi Corina Ilin.

La acest colectiv de traineri români s-au alăturat profesorii Johan Barstad şi Rhys Evans – cercetători ai Colegiului HGUt din Bryne, Norvegia, partener al proiectului alături de UPT, promotorul acestuia.

Buna desfăşurare a cursurilor s-a realizat cu sprijinul Asociaţei Elevilor din Timiş, care a furnizat voluntari.

În 16 octombrie 2023, prin acelaşi proiect, va avea loc un atelier internațional pe aceeaşi temă a empowermentului, ce se va derula în sediul Bibliotecii UPT, Bl. Vasile Pârvan 2B – Timişoara, Sala Polivalentă, începând cu ora 10:45.

Share
Published by
Daniel Neacșu
Tags: upt

Recent Posts

Reforma lui Bolojan taie 150 de posturi din schema de personal a Primăriei Timișoara

Deși a început deja să elimine din posturile din structura de personal, Primăria Timișoara nu…

8 minute ago

Județul Timiș a fost promovat la unul din cele mai mari târguri de turism din lume, cu sute de mii de vizitatori, ITB Berlin/FOTO

Participare de gală! Județul Timiș a fost promovat zilele acestea (3-5 martie 2026) la un…

40 de minute ago

De ce a fost schimbat managerul de la Babeș. Fritz: ”După o anumită perioadă e sănătos să existe o schimbare”

Schimbarea managerului în funcție de la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara, a dus…

3 ore ago

Primarul Timișoarei nu dorește interzicerea sălilor de jocuri de noroc, ci gruparea loc pe două – trei străzi, din zonele industriale ale orașului

Intenția Primăriei Timișoara nu este de a expulza total acest tip de îndeletnicire din oraș,…

3 ore ago

Dominic Fritz răspunde negativ preluării, pentru reabilitare, a patru obiective de către Consiliul Județean: ”Demersul este politic, mai degrabă decât administrativ”

Demersul lansat de Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, pentru a prelua patru obiective din…

3 ore ago

Se reia campionatul de baschet. Deplasare lungă, dar joc accesibil pentru alb-violeți

Liga Națională de baschet se reia după ce naționala de seniori a jucat dubla cu…

4 ore ago