Politica

PSD Timiș știe cine îi va fi candidat la funcția de șef al consiliului județean și la cea de primar al Timișoarei. Deocamdată doar teoretic

PSD Timiș știe (cam) cine vor fi candidaţii partidului la funcția de președinte al Consiliului Județean, respectiv cea de primar al Timișoarei. Cel puțin teoretic, pentru că, deocamdată, a desemnat un grup de aspiranţi din care se vor alege, în urma unei proceduri competitive, cei doi candidaţi, asigură președintele proaspăt (re)uns al filialei, Alfred Simonis, care va intra, la rândful lui, în cursa pentru posturile amintite.

Lista e una chiar largă, partidul arată că are de unde alege. La Consiliul Județen, au intrat în bătălia nominalizării Eugen Dogariu, Alexandru Iovescu, Sebastian Răducanu, Mihai Ritivoiu și Alfred Simonis. La nominalizarea pentru funcția de primar al Timișoarei se va decide între Sorin Ionescu, Adrian Cionca, Mihai Ritivoiu și Alfred Simonis, cărora li se adaugă Roxana Iliescu, de la Pro România, partid care a intrat în alianță cu ”matca” originală, PSD în Timiș

După cum se vede, cei mai ”competitivi” par să fie Mihai Ritivoiu și Alfred Simonis, care apar pe ambele liste. La Simonis situația e și mai complicată, fiindcă se pune  problema dacă e mai util pentru comunitate și partid la București sau la o șefie locală.

”Ne apropiem de momentul când vom lansa candidații pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș și pentru cea de primar a Timișoarei. Pe baza unor criteria clar stabilite, pe baza activității desfășurate, pe baza unor sondaje, pe baza a ce doresc timișorenii, vom stabili candidatul pentru pozițiile amintite. Indiferent cine vor fi aleși, ceilalți îi vor susține pe aceștia. E fără precedent ca la un an înainte de alegeri să avem această listă. Mai avem un an, va începe o competiție internă, una benefică pentru ei, iar la final vom selecta în cadru statutar, pe criteriile menționate, cine va fi candidatul PSD”, a spus, vineri, Alfred Simonis.

Totul se va decide în funcție de criteriile amintite, care vor fi stabilite din timp. Dar, pe ultima sută de metri nu e exclus să apară un alt candidat, independent, apolitic, care să spulbere toate planurile inițiale. Simonis a admis că la funcția de primar mai sunt discuții cu două personalități, în primul rând Dorel Săndesc, actualul șef de la Spitalul Județean.

„Vom face măsuratori, vom vedea ce-și doresc timișenii și timișorenii și, nu peste mult timp, vom anunța candidații. Nu exclud ca o mare personalitate, dar și alta, să se regăsească, asta și în baza negocierilor, o personalitate din lumea medicala, academică, de unde vreți, acceptată de timișoreni, să apară pe listă. Important este ca aceia pe care îi susținem să câștige și să ajute la deblocarea proiectelor importante pe care le au Timișul și Timișoara”, a mai declarat Simonis.

Despre o alianță locală cu PNL, șeful PSD Timiș a spus că în politică nimic nu e exclus, dar ulterior a admis că e foarte puțin probabilă. În mod sigur nu va face o alianță cu Alin Nica, un șef al CJT despre care a spus că în cei trei ani de mandat a dus județul spre regres, nu spre stagnare.

O altă constatare a liderului social-democrat este că în ceea ce privește AUR, acest partid nu contează în Timiș, nu va apuca nici măcar locul trei.

”Un vot acordat celor de la AUR este un vot irosit. Acest partid nu va prinde nici măcar locul trei aici”, a mai declarat Simonis.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea ca Horticultura să se ocupe de întreținerea spaţiilor verzi din zona centrală, pe patru ani și 12,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…

2 minute ago

Se transformă total întreaga zonă a complexului Bastion Theresia

Întreaga zonă a Bastionului Theresia, atât partea primăriei, cât și cea a județului, vor intra…

7 minute ago

RETIM și ADID Timiș anunță o nouă campanie de colectare a deșeurilor textile cu predare GRATUITĂ din 2026, în Zona 1 Timișoara.

RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanile trimestrială…

39 de minute ago

CJ Timiș solicită, concret, preluarea a patru tabere școlare din județ

Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…

2 ore ago

Proiect aprobat. Consiliul Județean Timiș se poate asocia cu CNI și participa cu o cofinanțare pentru a începe construcția stadionului Timișoarei

Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…

4 ore ago

Demarează lucrările de reabilitare a Podului Muncii. Din 30 martie se restricționează circulația rutieră în zonă

Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…

5 ore ago