Rectorul Universității de Vest Timișoara, parlamentar de Timiș, consilier al primului ministru pe vremea lui Ciucă, Marilen Pirtea a preluat postul de președinte al alianței universitare europene „UNITA – Universitas Montium”. Organizația marchează în această săptămână trei ani de activitate, într-o ceremonie specială, desfășurată în Franța, la Chambery – sediul universității Savoie Mont Blanc, universitate fondatoare UNITA.
Pirtea, a preluat președinția UNITA – Governance Board, pentru primul an din faza de consolidare a alianței (o etapă ce cuprinde intervalul 2023-2027), după ce președinția anuală a forului decizional a fost asigurată până la acest moment de către profesorul Philippe Galez, președintele Universității Savoie Mont Blanc.
Alianța europeană UNITA este formată din șase universități fondatoare partenere (Universidade de Beira Interior – Portugalia, Universidad de Zaragoza – Spania, Université de Pau et des Pays de l’Adour – Franța, Université Savoie Mont Blanc – Franța, Università degli studi di Torino – Italia, Universitatea de Vest din Timișoara, România), alături de care s-au aliniat și alte patru universităţi membre partenere (Università degli Studi di Brescia – Italia, Universidad Publica de Navarra – Spania, Universitatea Transilvania din Brașov – România, Instituto Politécnico da Guarda – Portugalia) și două universități partenere asociate (HES-SO Haute école spécialisée de Suisse occidentale – Elveția și Yuriy Fedkovych Chernivtsi National University – Ucraina).
„Mi-am asumat astăzi, în cadrul reuniunii UNITA de la Chambery, preluarea președinției anuale a forului decizional UNITA – Governance Board, pentru primul an din faza de consolidare a alianței. Le mulțumesc pentru încredere celor cinci universități partenere fondatoare ale alianței europene din care face parte și UVT și sunt convins că acest prim an din perioada de consolidare va fi unul de importanță strategică pentru viitorul UNITA. Ne propunem să integrăm energiile din cele douăsprezece comunități universitare ce compun alianța acum în direcția creșterii dinamicii și identității noastre de rețea universitară europeană, în acord cu principiul care a stat la baza formării alianței, respectiv nevoia de a crește unitatea europeană, mai ales între comunități universitare din orașe de talie medie, care nu sunt capitale de țări, prin intercomprehensiune și schimburi multiculturale.”, a spus rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.
Alianța universitară europeană „UNITA – Universitas Montium” s-a format prin inițiativa Comisiei Europene, grupând șase universităţi fondatoare ale căror comunităţi însumează peste 165 000 de studenţi, din cinci state europene vorbitoare de limbi romanice (Italia, Franţa, Spania, România şi Portugalia), şi care funcţionează în ecosisteme geografice, culturale şi socio-economice similare. După 2020, celor șase universități fondatoare li s-au alăturat alte șase universități asociate (patru din țări UE, din Italia, Spania, România și Portugalia, dar și două din spații non-UE, Elveția și Ucraina).
La nivel european, printr-un demers ambițios ce urmărește creșterea atractivității și competitivității spațiului european al învățământului superior, Comisia Europeană susţine 50 de astfel de alianţe europene universitare.
În România activează 17 universităţi membre ale unor astfel de alianțe, care au format rețeaua „RO European Universities” (formată din Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Universitatea din Petroşani, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Politehnica din Timişoara, Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din Oradea, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea Transilvania din Braşov).
Ideea formării rețelei „RO European Universities” a fost lansată în urmă cu trei ani de către rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, care a propus realizarea primei asocieri a instituţiilor de învăţământ superior din România membre ale alianţelor de universităţi europene.
„RO European Universities” este un concept asociativ vizionar şi unic în Europa, până acum, bine apreciat în plan internațional din punctul de vedere al constituirii şi al modului de lucru, mai multe astfel de rețele urmând să fie create în țări UE, după modelul românesc
Primăvara, Parcul Justiţiei este unul dintre cele mai vizitate şi fotografiate locaţii din Timişoara, datorită…
Un număr de 22 de proiecte care încurajează mersul pe bicicletă în întreaga regiune de…
Muzeul Național de Artă Timișoara aduce în prim plan opera lui Albert Kristóf-Krausz, personalitate marcantă…
Timișoara concurează din nou în competiția „Destinația Anului”, cel mai amplu concurs turistic din România,…
Compania Naţională de Investiţii (CNI) a dat undă verde construirii unei creşe la Urseni, comuna…
Se împlinesc în aceste zile 35 de ani de la aprinderea în Timişoara a flacării…