Economic

Societatea Aquatim încheie un nou an de real succes, cu investiții importante. Din nou, locul 1 în Topul Național al Firmelor

Operatorul Regional de Apă și Canal, Aquatim, continuă investițiile derulate prin intermediul celui mai mare program finanțat cu bani europeni din județul Timiș. În valoare de 239,5 milioane de euro, proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020 urmărește dezvoltarea unor sisteme durabile de alimentare cu apă și apă uzată, prin investiții în infrastructură, în 81 de localități. Vor beneficia de o mai bună alimentare cu apă circa 380.000 de timișeni din aria proiectului, iar peste 53.000 de persoane vor beneficia de servicii îmbunătățite de canalizare.

Succesul activității societății este dat și de locul ocupat de firmă în topul naţional. Anul acesta, compania a luat, din nou, laurii excelenței, în zona economică pe care acționează și activează, respectiv locul I la categoria Întreprinderi Mari, domeniul

„Captarea, tratarea și distribuția apei”, premiu conferit de Camera de Comerț și Industrie a României, în cadrul Topului Național al Firmelor. Acest top este un reper incontestabil pentru mediul de afaceri, un barometru al eficienței și al excelenței, locul în care, Aquatim, ca și companie performantă, serioasă, puternică, vizionară este onorată să se afle.

În ceea ce privește proiectul regional de reabilitare a infrastructurii de apă și canal, acesta include în acest moment 30 de contracte de lucrări și 3 contracte de servicii. În 2023 s-au semnat 5 contracte de lucrări și s-au recontractat 3 contracte de lucrări, în valoare totală de 184.025.892 lei. De asemenea, tot anul acesta s-a finalizat un contract din cadrul acestui proiect, cu recepții la terminarea lucrărilor (CL 15 Execuție rețele de apă și canalizare Şag). La final de an, 7 contracte de lucrări se află în procedura de atribuire.

În 2023 s-au realizat 160 km de rețele de alimentare cu apă (conducte de distribuție, de transport, aducțiuni) și 120 km de rețele de canalizare (conducte de canalizare, de refulare).

Au fost montate 14 stații de pompare apă uzată, o gospodărie de apă, o stație de repompare, iar 3 gospodării de apă sunt executate în proporție de peste 90%. Dintre stațiile de epurare, două sunt realizate în proporție de peste 90% (Chizătău si Găvojdia).

În ceea ce privește sistemul de valorificare energetică a nămolului, progresul lucrărilor este de 55%. S-au finalizat lucrările civile și alimentarea cu utilități a obiectivului. În prezent se furnizează echipamentele tehnologice, după care va urma montarea acestora și probele tehnologice.

Modernizarea stației de tratare Bega din Timișoara include execuția a 3 obiective importante: decantoare lamelare, stație de oxidare cu ozon și stație nouă de filtrare.

Unul dintre obiectivele principale de la STA Bega, stația de ozonizare, se află în faza avansată de execuție. Sistemul constă în realizarea de instalații de pre-ozonare și post-ozonare, fiind prevăzute 4 generatoare pentru pre-ozonare și 2 generatoare post-ozonare. Pentru sistemul de reacție sunt prevăzute 8 rezervoare/bazine din inox, fiecare având 100 metri cubi. Întreg sistemul necesită o tehnologie adecvată de control și reglare, pentru a putea comunica cu sistemul de control la nivel superior (SCADA). Au fost montate toate bazinele și a fost finalizată hala tehnologică aferenta stației de oxidare cu ozon. În paralel s-au derulat lucrări pentru stația nouă de filtre, aceasta fiind executată în procent de 33%.

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: aquatimtop

Recent Posts

INCHIDERE PROIECT „E-SCALATOR – Elevatorul social si civic” SMIS 311359 finanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027

Fundația Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Asociația TIMAR, anunță finalizarea implementarii proiectului „E-SCALATOR –…

2 ore ago

La Giroc merge şi legat cu sârmă! Când tandemul Simonis – Popoviciu confundă oamenii cu gunoaiele

Uşi legate cu sârmă (la propriu), fire electrice ieşite, plafoane dând să cadă. Cam aşa…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

15 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

20 de ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

23 de ore ago