Politica

În Timiş, poştaşul sună de trei ori la uşă. O dată pentru PNL, de două ori pentru AUR

Două mesaje optimiste şi unul prăpăstios au primit, marţi, prin poştă, locuitorii comunei Periam. La capitolul încurajator este faptul că PNL a votat pensii mai mari şi mai repede duse acasă, în timp ce AUR garantează că 2024 va fi „anul românilor”. Nenorocirea este că CEDO impune României recunoaşterea căsătoriilor de acelaşi sex. Dar şi aici există o soluţie… de AUR. După scandalul pliantelor electorale de la Lugoj, Poșta Română a anunţat că nu va mai livra materiale cu caracter politic.

Pliante electorale distribuite de Poşta Română nu se întâmplă doar la Lugoj. E drept, în municipiul de pe râul Timiş pliantele au fost primite la pachet cu pensiile, iar potrivit celor din PSD Timiş nu există un contract comercial între PNL şi Poştă. Un cititor deBanat din Periam ne-a semnalat că marţi, 23 martie, poştaşul i-a adus nu mai puţin de trei pliante electorale. Unul aparţinând PNL, iar două AUR. (Foarte probabil, practica nu se opreşte doar la Periam, ea fiind extinsă în întreg judeţul.)

Pliantul PNL este legat tot de pensii, precum la Lugoj, dovadă că PNL-iştii şi-au abandonat electoratul tradiţional fugărindu-l acum pe cel al PSD. Aflăm astfel că PNL a votat legea pensiilor mărite, deşi adevărul este că, la momentul dezbaterilor pe marginea legii, mai mulţi lideri PNL au arătat –  probabil pe bună dreptate – că nu sunt bani pentru majorarea acestora.

Dintre cele două pliante ale AUR, unul este plin de optimism. Aflăm astfel că 2024 va fi în sfârşit anul românilor. Ne-o garantează chiar el, George Simion, cu privirea în zare, îmbrăcat într-o tradiţională ie românească. Al doilea pliant are un mesaj apocaliptic, românii de familie tradiţională fiind avertizaţi că CEDO vrea să impună României recunoaşterea căsătoriilor de acelaşi sex. Dar există o soluţie şi pentru aceată năpastă fără precedent. Cum se poate scăpa de o asemenea calamitate? Foarte simplu, votând AUR la alegerile europarlamentare din 9 iunie.

De menţionat că, după scandalul pliantelor de la Lugoj, Compania Națională Poșta Română a anunţat că nu va mai livra materiale cu caracter politic. Probabil materialele de mai sus sunt pur şi simplu informative…

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

3 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

5 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

5 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

8 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

10 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

13 ore ago