Administratie

Mafia angajărilor trucate din Primăria Timişoara din perioada lui Nicolae Robu. Tribunalul Timiş a desfiinţat şase concursuri

În sentinţa prin care Rodica Aurelian, fosta șefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Timișoara, a fost condamnată la trei de închisoare cu suspendare, Tribunalul Timiş a mai decis desfiinţarea lucrărilor scrise în cazul a şase concursuri. Dintre acestea, cinci concursuri au fost organizate în 2018, iar unul în 2019, ultimul fiind pentru un post în cadrul direcţiei conduse de Florin Răvăşilă, la rândul lui angajat fraudulos.

La puţine luni după ce a făcut acord de recunoştere a faptelor, fosta șefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Timișoara, Rodica Aurelian, a fost condamnată de Tribunalul Timiş la trei de închisoare cu suspendare. Şi asta în condiţiile în care a fost găsită vinovată în cinci capete de acuzare pentru care a primit sentinţe între patru luni şi doi de închisoare.

În aceeaşi sentinţă dată marţi, 9 ianuarie, Tribunalul Timiş a desfiinţat şi şase concursuri de angajare în care s-a implicat direct Rodica Aurelian.

“În baza art. 397 alin. (3) Cod de procedură penală, cu referire la dispozi?iile art. 25 alin. (3) Cod de procedură penală, dispune desfiinţarea înscrisurilor constând în: Lucrare scrisă pentru ocuparea funcţiei publice consilier I debutant la Biroul Transport şi Siguranţa Circulaţiei – 13.06.2018, pe numele Belu Alina Ramona; Lucrare scrisă pentru ocuparea funcţiei publice consilier grad profesional superior, clasa I, la Serviciul Achiziţii Publice – 21.08.2018, pe numele Micorici Emilia; Lucrare Scrisă Pentru Ocuparea Funcţiei Publice Consilier I Asistent la Biroul Monitorizare şi Implementare Proiect, 21.08.2018, pe numele Giurgica Adrian Marian; Lucrare scrisă pentru ocuparea funcţiei publice consilier la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor – 21 august 2018, pe numele Bîte Horiana Emanuela; Lucrare scrisă pentru ocuparea funcţiei publice de consilier, clasa I, gradul profesional principal, gradaţia de vechime 2, la Serviciul Stare Civilă, 27.11.2018, pe numele Gheorghe Romulus; Lucrare scrisă pentru ocuparea funcţiei publice consilier cl. I, gradul asistent, la Biroul Clădiri, Terenuri, I Est, 28.02.2019, pe numele Nicoară Dorina Delia”, se arată în decizia Tribunalului.

Caracatiţa lui Robu

De menţionat că, în vara anului trecut, două foste angajate din subordinea lui Aurelian făceau, la rândul lor, acorduri de recunoaştere a faptelor. Una dintre ele era Bianca Simona Vetrovetz, noră a lui Carmen Popescu, vicepreşedinte al PNL Timiş şi o apropiată a fostului primar Nicolae Robu. Printre beneficiarii concursurilor trucate s-a numărat chiar soţul acesteia, Călin Popescu. Vetrovetz recunoaştea atunci că i-a scris lucrarea socrului ei. Angajat în primărie pe baza unui concurs fraudat, Călin Popescu ajunge apoi prin transfer şef al Corpului de control din Prefectura Timiş, iar ulterior în CJ Timiş. Dar poate cel mai cunoscut beneficiar al angajărilor fraudate a fost Florin Răvăşilă, un alt apropiat al lui Robu, care a beneficiat de două lucrări trucate. Răvăşilă a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită şi trafic de influenţă. În pofida tuturor evidenţelor, Robu nu a fost luta în colimator de DNA în cazul mafiei concursurilor fraudate.

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Politehnica a învins o prim-divizionară în cantonamentul din Antalya

Poli se află în Antalya, unde în perioada 3-14 februarie susține o perioadă de pregărire…

9 ore ago

Trei morți în urma unui tragic accident pe DN6, în Banat

Duminică neagră pe șoselele din Banat! După tragicul accident din urmă cu două săptămâni când…

9 ore ago

Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova

Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor…

13 ore ago

Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO

Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate.…

13 ore ago

Cuplaj „nefericit”! Doar remiză pentru handbaliști, înfrângere pentru baschetbaliști

Nu a fost ziua SCM. Echipa de handbal avea nevoie de o victorie pentru a…

15 ore ago

Eau de Cologne

George Simion, nepreședintele României la limită, vrea și reușește să bage spaima în români cu…

15 ore ago