Social

Pentru cei interesaţi de limba şi cultura japoneză, Centrul Jutsu al UPT iniţiază înscrierile pentru sesiunea de iarnă

Iubitorii ţării „soarelui răsare” sunt aşteptaţi la cursuri. După o „Toamnă japoneză” bogată în evenimente și o mică pauză binemeritată, acum, la început de an, se reia programul de limba și cultura japoneză de la Centrul Jutsu al Universității Politehnica Timișoara, sesiunea de iarnă (fuyu).

Pentru noua serie de cursuri, organizate pe module, înscrierile se fac până vineri, 19 ianuarie 2024, ora 19:00. Fiecare modul constă în 5 ședințe a câte 75 de minute. Pretul întregului modul este de 250 de lei. Studenții și personalul UPT beneficiază de gratuitate. Elevii și studenții de la alte universități din România beneficiază de reducere 20%. Toate detaliile legate de program și de modalitatea de plată se găsesc în formularul de înscriere.

Pentru înscrieri, publicul larg, elevii și studenții de la alte facultăți sunt rugati sa completeze acest formular:
https://forms.gle/hxn9hgm2HDzcyTda6
Studenții și angajații UPT, care beneficiază de gratuitate la acest curs, se pot înscrie completând acest formular:
https://forms.gle/q3T4NSHKNntKrEhj7

Cursurile de limba și cultura japoneză sunt predate de prof. dr. Camelia Nakagawara (aka „Kameria sensei”), niponolog cu studii postuniversitare la Universitatea Columbia, New York (MA în predarea limbilor străine, Teachers College) și Universitatea din Chicago (PhD în Limbi și Civilizații Est-Asiatice), cu o lungă experiență de cercetare și predare la nivel universitar atât în Japonia cât și în SUA.

Luni, 15 ianuarie 2024, între orele 19:15-20:15, Kameria sensei a programat o întâlnire townhall ONLINE pentru organizare, întrebări și explicații. Cursanții înscriși și doritorii sunt invitați să participe (participarea la aceasta întâlnire este gratuită). Pentru a primi invitația, precum si pentru întrebări sau solicitări, cei interesați sunt invitați să-i scrie doamnei profesor Nakagawara la: camelia.nakagawara@upt.ro sau la sensei.k.333@gmail.com

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Rectorul UPT atrage atenția asupra transformării profunde pe care AI o aduce pe piața muncii și în mediul academic

Florin Drăgan, rectorul UPT vorbește deschis despre un subiect important al zilelor noastre, efectele inteligenței…

O oră ago

Crimă la stână! Un cioban a fost omorât cu sânge rece, iar suspectul a fost prins după câteva ore de căutări

Miercuri dimineața, în jurul orei 8, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făget – Secția 10…

2 ore ago

Au început lucrările de amenajare a două noi sensuri giratorii, la Albina și Sacoșu Turcesc, pe drumul județean Timișoara – Buziaș/FOTO

Două noi sensuri giratorii vor fi amenajate în cursul acestui an pe drumul județean care…

4 ore ago

Primăria Timișoara suspendă temporar încasarea taxelor și impozitelor locale, pentru aplicarea noilor reduceri fiscale

Timp de trei zile, încasarea taxelor și impozitelor locale va fi suspendată de către Direcția…

6 ore ago

Finanțarea din fondurile publice ale Timișului a acțiunilor sportive, în dezbatere publică

Timișenii își pot spune opinia asupra modului în care județul va finanța din bani publici…

7 ore ago