Sport

SCM Poli mai vrea jucători înainte de reluarea campionatului

Prim-divizionara de handbal masculin SCM Poli Timişoara a încheiat prima săptămână de pregătire, una care a fost în principal de acumulări fizice. Alb-violeții s-au reunit la 4 ianuarie, cu exact o lună înaintea primului meci oficial din 2024.

SCM Politehnica s-a pregătit în regim de semicantonament, dar fără doi dintre jucătorii săi, interul Marius Sadoveac și noua achiziție, centrul Giorgi Areshidze, aflați la turneul final al Campionatului European, cu naționalele României și Georgiei.

„Suntem în regulă, suntem în grafic. Inițial, ne-am gândit să reluăm pregătirea în 8 ianuarie, dar ideea lui Sorin Sărăndan, care se ocupă de pregătirea fizică, de a începe mai devreme, în 4, a fost benefică. Am folosit acele zile pentru adaptarea la efort, chiar dacă băieții au avut un program și pentru zilele libere și știu că l-au urmat. După această săptămână de acumulări, de astăzi trecem la partea specifică”, a declarat Mihai Rohozneanu, antrenor principal.

Alături de formaţie se pregătește pivotul Mihail Huta, fost jucător la Minaur Baia Mare, dar și în Elveția, la Handball Endingen.

„Suntem în discuții cu trei jucători. Unul dintre ei, pivotul Mihail Huta, a și venit în probe, iar în ceea ce îi privește pe ceilalți doi rămâne să vedem în ce măsură vom ajunge la un numitor comun”, a mai spus Mihai Rohozneanu.

Staff-ul tehnic Rohozneanu-Sărăndan a stabilit un joc școală între echipa de seniori și cea de tineret a clubului nostru pentru vineri, 12 ianuarie. Urmează jocul din Serbia, cu Proleter Zrenjanin, de sâmbătă, 20 ianuarie, iar oponentul pentru ultimul weekend dinaintea reluării campionatului urmează a fi stabilit.

SCM Politehnica Timișoara, locul 11, de baraj, va juca în etapa a XV-a din Liga Națională la 4 februarie, acasă, cu CSM Bacău.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

SCM Politehnica a rezistat doar prima repriză în fața liderului sezonului regular, CSM Oradea

A fost oarecum un meci cu final așteptat, CSM Oradea fiind favorită pe terenului Timișoarei…

5 ore ago

Începând de astăzi se instituie restricții de circulație pe trei străzi ale oraşului

La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

8 ore ago

Primăria Timișoara vrea ca Horticultura să se ocupe de întreținerea spaţiilor verzi din zona centrală, pe patru ani și 12,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…

8 ore ago

Se transformă total întreaga zonă a complexului Bastion Theresia

Întreaga zonă a Bastionului Theresia, atât partea primăriei, cât și cea a județului, vor intra…

8 ore ago

RETIM și ADID Timiș anunță o nouă campanie de colectare a deșeurilor textile cu predare GRATUITĂ din 2026, în Zona 1 Timișoara.

RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanile trimestrială…

9 ore ago

CJ Timiș solicită, concret, preluarea a patru tabere școlare din județ

Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…

10 ore ago