Primăria Timişoara

Se restricționează circulația rutieră pe strada Batania pentru modernizarea rețelelor de apă și canal

Modernizarea rețelelor de apă și canal, realizată de societatea Aquatim, va impune o serie de restricții de circulație pe strada Batania din Timișoara. Aceste limitări vor începe pe 10 ianuarie și vor dura până la finalul lunii.

La solicitarea societății Aquatim, Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Timișoara a aprobat restricționarea traficului pe strada Batania, etapizat, în vederea executării lucrărilor la modernizarea rețelei de apă și canalizare. Astfel, în perioada 10.01.2024 – 31.05.2024, în intervalul orar 08:30 – 17:00, traficul rutier va fi restricționat sau închis, după cum urmează, pe următoarele tronsoane:

  • în perioada 10.01.2024 – 15.02.2024, pe str. Batania, pe tronsonul cuprins între str. Herodot și str. Levănțica;
  • în perioada 10.01.2024 – 31.01.2024, pe str. Batania, pe tronsonul cuprins între str. Apateu și str. Herodot;
  • în perioada 10.01.2024 – 31.01.2024, pe str. Batania, pe tronsonul cuprins între str. Torac și str. Apateu;
  • în perioada 10.01.2024 – 31.01.2024, pe str. Batania, pe tronsonul cuprins între str. Vidrighin și str. Torac;
  • în perioada 15.02.2024 – 30.03.2024, pe str. Batania, pe tronsonul cuprins între str. Levănțica și str. Căprioarei;
  • în perioada 01.04.2024 – 30.04.2024, pe str. Căprioarei;
  • în perioada 01.05.2024 – 31.05.2024, pe str. Câmpului.

În Timișoara, proiectul Aquatim presupune lucrări de extindere și reabilitare ale rețelelor de apă și canalizare, dar și realizarea unui sistem de valorificare a nămolului de la Stația de epurare, precum și lucrări de modernizare ale Stației de Tratare a Apei Bega.

În ceea ce privește lucrările de pe strada Batania, acestea fac parte din CL 13, Lot 3 – Execuție rețele de apă și canalizare, Timișoara SUD.

Lucrările au în vedere instalarea unei conducte din fontă, pe o lungime de peste 1 km și a unor conducte din polietilenă de peste 800 m. Toate conductele din polietilenă au fost deja instalate, iar din conducta de fontă, s-au realizat deja peste 500 m. Se estimează finalizarea lucrărilor în luna iunie a acestui an.

Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, constituie o parte a Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM).  Obiectivul general al Proiectului îl constituie dezvoltarea unor sisteme durabile de alimentare cu apă și apă uzată, prin investiții pentru lucrări de infrastructură de mediu. Valoarea totală a proiectului este de 239,5 milioane de euro, din care 180,4 milioane de euro fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană.  Finanțarea este asigurată în proporție de 75,35% de Uniunea Europeană, 16,88% de la bugetul de stat, 6% co-finanțare Aquatim și 1,77% de la bugetul local.

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: aquatim

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 13 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 13.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

12 minute ago

Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, întâlnire cu locuitorii din Traian înaintea începerii lucrărilor din zonă

Locuitorii din zona Traian sunt invitaţi luni, la Clopotul Libertății din piaţă, la discuţii privind…

12 ore ago

Începând de mâine, restricții de circulație rutieră în mai multe zone al Timişoarei

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat instituirea de restricții de circulație…

13 ore ago

Percheziţii la clanul Cârpaci din Timişoara, la solicitarea Procuraturii din Munchen. Acuzaţii de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de persoane

Procurorii DIICOT împreună cu poliţiştii de la BCCO au efectuta o percheziţie într-un imobil din…

14 ore ago

Poli merge la Pecica fără câțiva titulari, șansă pentru jucătorii din lot să demonstreze că merită să joace în alb-violet

Politehnica Timișoara dispută vineri cel de-al doilea joc oficial în deplasare din 2026. Alb-violeții, care…

14 ore ago

Lugoj și Sânnicolau Mare, orașe pilot într-un proiect european pentru planificare urbană și energetică derulat prin intermediul CJ Timiș

Consiliul Județean Timiș a participat la un proiect european dedicat tranziției către energie curată, în…

16 ore ago