Primăria Timişoara

A fost semnată autorizația de construire pentru stadionul Lego din Calea Buziașului

Noul stadion Lego al Timișoarei, care se va ridica pe Calea Buziașului, cu bani de la bugetul local, are acum autorizație de construire. Cei care s-au ocupat cu această parte a investiției au finalizat documentația pentru autorizarea lucrărilor de construire a noului stadion municipal în Calea Buziașului. Ordinul de începere va fi emis în cel mai scurt timp, pentru ca firma contractată să înceapă organizarea de șantier și lucrările propriu-zise.

Primarul Dominic Fritz a semnat autorizația.

Am semnat autorizația de construire pentru noul stadion din Calea Buziașului și am pus bani în bugetul de anul acesta pentru construcție. Vom trecem direct la execuție pentru că prin licitația de anul trecut am selectat deja constructorul. E un proiect pentru întreaga comunitate, pentru că pe lângă stadion construim un parc, un loc de joacă și o parcare de mari dimensiuni. Toate costurile le suportăm din bugetul local. E un efort financiar foarte mare, dar Timișoara are nevoie ca de aer de infrastructură sportivă. Îi mulțumesc viceprimarului Cosmin Tabără pentru că a urmărit și s-a implicat în acest proiect”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Stadionul va ocupa o suprafață de peste 9.000 mp și avea un număr de 10.101 locuri pentru spectatori. Lângă viitorul stadion va fi amenajat și un parc cu loc de joacă, precum și o parcare cu peste 450 locuri, care va putea fi folosită și de locuitorii din zonă.

Noua construcție va avea fundația din beton și structură metalică și va fi de categoria 4, în conformitate cu cerințele UEFA și IFAB (International Football Association Board). Pentru acoperirea stadionului vor fi folosite membrane tensionate – structuri ușoare din materiale compozite, pentru a obține o iluminare naturală datorită proprietăților specifice membranei.

Viitorul stadion va putea găzdui atât competiţii oficiale de fotbal, cât și antrenamentele echipelor din centrele de copii și juniori. De asemenea, acesta va putea fi o locație optimă pentru evenimente și concerte mari, atunci când nu sunt organizate competiții sportive.

Termenul de execuție este de 28 de luni de la emiterea ordinului de începere. Valoarea contractului de execuție se ridică la 115 milioane de lei. Sursa de finanțare este bugetul local.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

3 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

3 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

4 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

5 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

5 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

7 ore ago