Social

Cursuri gratuite la informatică pentru elevi, organizate de UPT

După cursurile gratuite de pregătire la matematică, la chimie și la desen, adresate elevilor și utile atât pentru examenul de bacalaureat, cât și pentru admiterea la facultate, Universitatea Politehnica Timișoara vine cu o nouă ofertă adresată liceenilor.

Cursurile gratuite de pregătire la informatică organizate de Facultatea de Automatică și Calculatoare a UPT respectă programa de bacalaureat și vin în sprijinul celor care susțin examenul de admitere la facultate la această materie.

„Menționăm în acest sens că, din acest an, admiterea la Facultatea de Automatică și Calculatoare a UPT se face pe bază de examen scris fie la matematică, fie la informatică. Ca și în cazul celorlalte cursuri gratuite de pregătire, chiar dacă se adresează potențialilor săi candidați, indiferent de facultatea pentru care optează și independent de forma admiterii (concurs cu probe de verificare sau concurs de dosare), participanților la cursuri nu li se solicită nici un fel de angajament faţă de UPT. Iar pentru a da posibilitatea tuturor elevilor interesați să urmeze pregătirea, indiferent de localitatea în care se află, sesiunile de pregătire se vor organiza online, via Zoom, link-ul de participare fiind disponibil AICI”, conform UPT.

Cursurile vor începe din data de 18 martie 2024, iar în cadrul fiecărei sesiuni se vor prezenta o serie de aspecte teoretice și practice într-o manieră sintetică și se vor aborda modele de subiecte pentru examenul de admitere. La sfârșitul fiecărei sesiuni se va organiza o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Calendarul întâlnirilor este următorul:

Share
Published by
Daniel Neacșu
Tags: upt

Recent Posts

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

O oră ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

4 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

5 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

5 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

6 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

7 ore ago