Politica

Șef la partid, prim ministru nu. Grindeanu nu mai vrea biroul numărul unu de la Palatul Victoria

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și reprezentant al PSD Timiș în parlament, admite că s-ar vedea președinte al partidului, desigur odată cu trecerea lui Marcel Ciolacu pe funcția de președinte al României. Surprinzător, Grindeanunu se mai vede din nou prim ministru. E drept, precedenta experiență pe acest post nu a fost pentru el una prea fericită…

Candidatul despre care se vorbește cel mai mult ca reprezentând PSD în lupta pentru funcția de președinte al României este Marcel Ciolacu. În perspectiva că acesta va și câștiga funcția, conducerea PSD va deveni vacantă, prim-vicepreședintele partidului Sorin Grindeanu ar putea să îi ia locul. Se vede el pe acest post?

Mi-aș dori să avem congres de tipul congresului din 2001. Ceea ce ar însemna că avem președintele României și că suntem într-o zonă în care, probabil, am deveni vioara întâi în guvernul viitor. Asta îmi doresc. Sigur că orice om politic, care nu e ipocrit și nu minte, când se înscrie într-un partid, cred că într-un final își dorește să ajungă în fruntea acelui partid. Nu e nimic…”, a spus Grindeanu în cadrul emisiunii ”În fața ta”, de la Digi24.

Întrebat de realizatorul Florin Negruțiu dacă se vede și prim ministru, Grindeanu nu se vede și pe acest post.

Nu, am mai fost și nu cred că e o soluție pe care să o am, și nici nu mi-o doresc”, a mai declarat Sorin Grindeanu.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Proiectul drumului județean care leagă Timișul, Carașul și Hunedoara merge înainte

Consiliul Județean Timiș a anunțat lansarea proiectului „Modernizare DJ 684 pe traseul DN68A (Coșava) –…

O oră ago

Staţiunea Buziaş a fost achiziţionată de societatea Eagle Properties din Sibiu, firmă cu doar opt angajaţi

Societatea care a achiziţionat pachetul majoritar de la Tratament Balnear Buziaș S.A este Eagle Properties…

2 ore ago

Comunicat DNA. Percheziţii în 23 de locaţii în cazul anchetei DNA vizându-l pe Cristian Anton, omul lui Sorin Grindeanu/Update. 350 de mii de euro găsiţi în casa lui Anton

Direcţia Naţională Anticorupţie a transmis, printr-un comunicat de presă că sunt efectuate percheziții domiciliare în…

2 ore ago

La Ianova va crește un mare și frumos CODRU! 1.500 de participanți au plantat 10.00 de copaci

În perioada 28-29 martie, CODRU a organizat o nouă acțiune de împădurire la Ianova, comuna…

4 ore ago

Primăria Timișoara montează în școli mese de ping-pong de o sută de mii de lei, pentru a susține atenția și concentrarea elevilor

Administrația pentru Sănătate și Educație din cadrul Primăriei Timișoara investește într-un nou proiect care va…

6 ore ago

Certificatele fiscale se pot obține la Timișoara automat, online

Certificatele de atestare fiscală necesare la achiziția de bunuri mobile și imobile, se poate realiza…

6 ore ago