Administratie

O firmă din București va furniza mobila pentru viitorul corp al Liceului Waldorf din Timișoara

O firmă din București a primit contractul de dotare a Liceului Waldorf din Timișoara cu mobilier școlar nou. Valoarea înțelegerii cu Primăria Timișoara este de 708.000 lei plus TVA. Deocamdată, mobila nu prea are unde să fie instalată, încă se lucrează la noul corp de clădire al Liceului Waldorf unde acesta urmează să ajungă.

Dotările includ piese specializate pentru diverse spații educaționale, mobilier specific pentru laboratoare de științe (mese, chiuvete inox, rafturi metalice de depozitare, dulapuri de depozitare specifice pentru laborator), mese pentru calculatoare, biblioteci, etajere, catedre, bănci și scaune de clasă din lemn masiv. Toate elementele sunt concepute pentru a spori confortul și siguranța elevilor, dar și pentru a facilita un proces de predare-învățare modern și interactiv.

Valoarea totală a achiziției de mobilier este de 707.980,00 lei, la care se adaugă TVA, contractul fiind atribuit firmei Dac Technology SRL.

În fapt, achiziția de mobilier este inclusă în proiectul ”Construcție și dotare Liceu Waldorf Timișoara”. Noul corp de clădire are 8 săli de clasă, 12 săli pentru laboratoare, ateliere și cabinete, o sală multifuncțională, două săli afterschool și spații administrative, oferind un spațiu modern de învățare pentru 446 de elevi din ciclurile primar și gimnazial.

Investiția pentru Liceul Waldorf include atât construcția noi clădiri, cât și dotarea acesteia cu mobilier, echipamente IT, materiale didactice moderne și material specifice pentru documentare, pentru creșterea accesului la informație și crearea bazelor necesare pentru utilizarea noilor tehnologii.

Valoarea totală a proiectului este de aproape 30 de milioane de lei, cu TVA inclus, din care 14 milioane lei sunt asigurați din fonduri europene, iar restul din bugetul local al Primăriei Timișoara.

Investiția în Liceul Waldorf reprezintă o parte esențială din eforturile noastre mai ample de modernizare a infrastructurii educaționale din Timișoara. Bugetul votat în Consiliul Local pentru anul 2024 prevede investiții în educație care însumează aproape 20% din bugetul de dezvoltare al orașului. Cu un buget record de peste 235 de milioane de lei, Primăria Timișoara asigură resurse financiare semnificative pentru investiții noi în infrastructura educațională, modernizarea școlilor și dotarea lor cu echipamente moderne.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

18 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

18 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

19 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

20 de ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

20 de ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

22 de ore ago