Administratie

Primăria Timișoara vrea spital nou de 120 de milioane de euro. Pentru a afla cum să îl ridice, vrea consultanță de la IFC – Banca Mondială

Primăria Timișoara pregătește semnarea unui nou acord cu una dintre instituțiile financiare mondiale cu care municipalitatea nu este la prima înțelegere. De această dată, acordul ar urma să fie semnat cu IFC – Corporația Financiară Internațională, divizia de investiții a Băncii Mondiale, iar subiectul ar fi acordarea de consultanță pentru ridicarea unul Spital Municipal în valoare de 120 de milioane de euro.

”Colaborarea dintre Primăria Timișoara și IFC, divizia de investiții a Băncii Mondiale, pentru construirea noului spital municipal al Timișoarei intră în etapa decisivă”, anunță primăria, subliniind că primarul Dominic Fritz propune Consiliului Local Timișoara încheierea unui acord prin care IFC va furniza asistență municipalității în structurarea și implementarea unui parteneriat public-privat. Sub această titulatură pompoasă găsim, de fapt informația: ”Specialiștii IFC, organism internațional la care este membru și Statul Român, vor susține primăria pentru a atrage un operator calificat din sectorul privat să proiecteze, să finanțeze, să construiască și să întrețină noul spital din Timișoara”.

Evident, municipalitatea nu ar putea susține din fonduri proprii o asemenea investiție imensă.

„E o soluție la care lucrăm deja de doi ani pentru a ridica de la zero un nou spital municipal. Să nu mai facem coadă la Viena sau în Ungaria la clinicile de acolo și să oprim hemoragia doctorilor către alte țări. Sunt încrezător că putem să devenim magnet pentru buni specialiști cărora le oferim condiții și echipamente medicale de ultimă generație pentru tratamentul timișorenilor. Parteneriatul cu Banca Mondială ne oferă această oportunitate uriașă de a parcurge întregul drum de la documentații până la construcție și dotarea spitalului. Practic, de la primul studiu până la cheia spitalului”, spune și inițiatorul Dominic Fritz.

Actualul Spital Municipal are secțiile împrăștiate în 14 locații diferite, în oraș.

Pacienții sunt, astfel, nevoiți să se deplaseze între secții pentru a beneficia de tratament și îngrijire. Atât fluxul serviciilor medicale, cât și confortul pacienților și activitatea medicilor sunt îngreunate de obligativitatea deplasării între diferitele locații unde funcționează secțiile.

Clinica de Cardiologie ASCAR și cele 2 clădiri ale Clinicii de Obstetrică – Ginecologie  funcționează în spații vechi, care nu au fost gândite pentru a fi spital.

Întrucât au fost retrocedate, pentru aceste locații este plătită chirie din bugetul local.

Conform dorințelor primăriei, Noul spital ar trebui să aibă între 300 și 400 de paturi, într-o unitate modernă și funcțională.

”În cadrul viitorului parteneriat public-privat, Primăria va pune la dispoziție terenul pentru ridicarea spitalului, în zona de nord a orașului, lângă Aerodromul Utilitar. Proiectul este cel de  dezvoltare a unei locații greenfield pentru construirea unui complex modern și funcțional spitalicesc și educațional”, mai informează primăria.

IFC, în ultimii 20 de ani, au investit peste 6 miliarde de dolari în proiecte de sănătate și cercetare, în întreaga lume. Din previziunile inițiale ale IFC este vorba despre o investiție de circa 120 milioane de euro. Ca o comparație, viitorul Institutul Regional de Oncologie din Timișoara pe care îl realizează Guvernul în clădirea abandonată de pe Calea Torontalului va costa 1,15 miliarde de lei (circa 230 milioane euro).

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați

Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a anunțat marți că are încredere deplină în noul director…

46 de minute ago

Bătăușii copilului consilierei din Dumbrăvița au primit… arest la domiciliu

Deși vorbim de un caz în care un tânăr de 19 ani a primit o…

O oră ago

Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița

Județul Timiș a fost onorat să figureze din nou în Calendarul Oficial ITF Masters 2026,…

3 ore ago

Seeds of Kenosis renunță la spațiul florăriei din Piața Operei, motivând că nu vrea să intre în jocuri politice

Asociația Seeds of Kenosis a anunțat, marți la prânz, că va renunța la spațiul pe…

3 ore ago

Un canotor este sportivul anului în județul Timiș. CSM Timișoara, principalul furnizor de talente

Direcția Județeană de Tineret și Sport Timiș a făcut public topul celor mai buni sportivi…

5 ore ago