Economic

Piața imobiliară din Timișoara, diferită de restul țării. Investițiile străine, mediul antreprenorial dezvoltat, salariile bune influențează structura pieței

Timișoara devine tot mai atractivă pentru cumpărători, dar și micii investitori în imobiliare. Locul unde se situează astăzi piața de specialitate din capitala Banatului a fost dezbătut de aproape 300 de agenți imobiliari, dezvoltatori și investitori în cadrul Imobiliare.ro HUB Timișoara.

“Unul din cele mai dinamice orașe din punct de vedere economic, dar totodată aici avem cele mai accesibile apartamente atât la vânzare, cât și la închiriere, iată paradoxul pieței imobiliare din Timișoara. Timișorenii s-ar putea considera privilegiați, au o oferta destul de variată și prețuri de achiziție și de închiriere mult sub cele din Cluj-Napoca sau chiar Brașov. În timp, ne așteptăm ca acest raport dintre venitul mediu și prețul mediu al locuințelor să se echilibreze și să vedem în Timișoara o scumpire mai accelerată decât în celelalte orașe”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

Motorul economic al Timișoarei este unul deosebit de puternic și include investiții străine consistente, locuri de muncă bine plătite în multinaționale și adevărate linii de producție dezvoltate la cel mai înalt nivel. Toate acestea, alături de rata antreprenorială ridicată fac din Timișoara un pol de business solid nu doar în regiunea de vest a țării, ci și la nivel național. Dezvoltarea sectorului cultural, accesul la învățământ superior de calitate și, în sine, stilul de viață al locuitorilor se adaugă și ele la lunga listă de avantaje care fac din Timișoara un oraș cu un potențial extraordinar, cu impact direct asupra segmentului rezidențial al pieței imobiliare.

“Multiculturalismul care caracterizează acest oraș și felul în care timișorenii au un alt mod de viață puțin diferit față de restul țării sunt principalii piloni pentru care merită să locuiești în Timișoara și să-ți dezvolți toată cariera aici. Timișoara a fost unul dintre primele orașe din România care au generat o infrastructură pentru ca marile companii să vină cu locuri de muncă ce aduc plusvaloare și sunt bine plătite, iar tot acest lanț împinge motorul economiei locale mai departe”, a declarat Călin Centea, Head of Sales pentru proiectul imobiliar mixed-use ISHO.

Centea a ținut să menționeze, printre punctele forte ale Timișoarei, și stabilitatea și securitatea pe care o ai ca investitor, atunci când alegi acest oraș. De altfel, ISHO este un proiect realizat de Mulberry Development, companie condusă de antreprenorul Ovidiu Șandor, cu o investiție de peste 130 de milioane de euro.

La dezvoltarea segmentului rezidențial din Timișoara își aduc aportul și branduri prezente deja în orașe precum București sau Cluj-Napoca implicate în proiecte de reconversie și de regenerare urbană. Speedwell, dezvoltator fondat de antreprenorii belgieni Jan Demeyere și Didier Balcaen, și-a concentrat investiția pe fosta platformă a fabricii Paltim, închisă în 2007.

“Înainte să cumpărăm un teren pentru dezvoltare luăm în considerare mai multe aspecte precum dimensiunea orașului, existența industriei, situația pieței forței de muncă. Acestea sunt puncte foarte importante pentru noi, dar ne bazăm și pe intuiție. Atunci când intri într-un oraș poți să simți că acesta este potrivit. Când am venit pentru prima dată în Timișoara, acum 7-8 ani, am avut acel sentiment care, alături de faptul că a bifat toate celelalte criterii avute în vedere, ne-a făcut să alegem acest oraș”, a declarat Jan Demeyere, cofondatorul Speedwell.

Succesul proiectului Paltim a determinat dezvoltatorul să ia în considerare o nouă investiție în Timișoara. Anul trecut, Speedwell a cumpărat terenul fostei fabrici de textile 1 Iunie, intrată în faliment în 2006, și vrea să dezvolte un nou proiect mixt cu ieșire la malul râului Bega.

Timișoara vs Arad, Cluj-Napoca și Oradea

Principalii concurenți pentru Timișoara pe piața imobiliară românească sunt în această parte de ţară Cluj, Arad și Oradea.

“Cred că Timișoara poate să aducă un randament bun celor care aleg să facă investiții aici, având în vedere dezvoltarea existentă pe segmentul IT și numărul mare de fabrici. Timișoara are un potențial mai mare la nivel economic și la nivelul forței de muncă față de Arad”, a declarat la evenimentul organizat de Imobiliare.ro și Tiberiu Orza, CEO Nord One, parte a unuia dintre cele mai puternice grupuri de capital privat din sectorul imobiliar – Alber Holding.

 “Piața imobiliară s-a maturizat în Timișoara în comparație cu cea din Arad care cum este într-o zonă emergentă. Anvergura Timișoarei nu poate fi negată. Trebuie să fim realiști, avem un aeroport funcțional care ne duce în numeroase destinații, un mediu de business mai amplu, o viață culturală aparte, doar anul trecut Capitala Culturală a fost Timișoara, avem universități care acoperă practic fiecare domeniu. În plus avem mulți investitori, inclusiv fonduri de investiții. Lucrurile sunt 100% în favoarea Timișoarei acum și cred că și în perspectivă, pe termen mediu și lung”, a explicat în cadrul aceluiași eveniment și Marius Șchiopotă, Managing Partner Hitch & Mosher,

Importanța unui centru universitar puternic pentru dezvoltarea pieței imobiliare a fost adusă în discuție și de Alexandru Apostu, cofondator Apostu Estate.

“Eu sunt de părere că polul universitar își spune cuvântul în orice oraș. Dacă privind în toată țara, orașele universitare sunt cele care domină”, a declarat Alexandru

Timișoara se poate lăuda cu una dintre cele mai mari universități din România, Universitatea de Vest. Cu cele circa 15.500 de studenţi care urmează cursurile facultăților sale, aceasta ocupă locul 9 la nivel național ca număr de studenți, conform datelor Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Superior. Cluj-Napoca dispune de două universități în top 10, Universitatea “Babeș-Balyai” și Universitatea Tehnică, împreună acestea având aproximativ 58.800 de studenți înscriși. Numărul studenților înscriși la universitățile din Arad sau Oradea este mult mai redus.

“Timișoara este într-o competiție națională cu orașe precum Cluj-Napoca, Brașov, Iași sau București, dar și într-o competiție euroregională, unde putem include Novi Sad și Belgrad. Principalul avantaj al Timișoarei este motorul economic. Atragem în mod consecvent investiții străine directe. Suntem la acest capitol pe primul loc în ultimul deceniu după București, la o valoare dublă față de Cluj. În cazul multinaționalelor vorbim despre investiții de 200-300 de milioane de euro în producția de echipamente de înaltă tehnologie. Vorbim de investiții care generează locuri de muncă, prosperitate. Avem în Timișoara firme cu mii de angajați și lanțuri întregi de producție – de la ingineri care fac R&D (n.r. cercetare-dezvoltare) până la vânzarea la bucată a produsului respectiv. Timișoara are un lanț întreg industrial, lucru rar întâlnit în România”, a declarat și viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău.

Acesta a ținut să puncteze și alte două aspecte care diferențiază Timișoara de Cluj-Napoca, o altă forță în zona de vest a țării – salariile mai mari pe care le câștigă angajații și prețurile locuințelor mult mai bune pentru cumpărători.

Apartamentele din Timișoara sunt cele mai accesibile din țară

Proprietarii și dezvoltatorii din Timișoara scot la vânzare apartamente la începutul acestui an cu un preț mediu de 1.518 euro/mp util, cu 4% mai scump decât în ianuarie 2023, arată Indicele Imobiliare.ro. Chiar și în aceste condiții, locuințele se vând cu doar câțiva euro peste media înregistrată la nivel național, de 1.510 euro/mp util.

Diferența față de prețul mediu solicitat în Cluj-Napoca, o altă piață rezidențială majoră din vestul țării, este covârșitoare. În luna ianuarie aici s-a înregistrat un nou record, prețul mediu solicitat pentru apartamente ajungând la 2.640 euro/mp util.

Câștigul mediu salarial net este în Timiș de 5.678 de lei pe lună, potrivit celor mai noi date disponibile la Institutului Național de Statistică, echivalentul a circa 1.142 euro.

Spre comparație, angajații din Cluj câștigă, în medie, 5.807 lei, deci 1.167 euro.

Dacă ar fi să-și economisească integral câștigurile, un timișean ar putea să-și cumpere  un apartament cu o suprafață utilă de 50 mp în 5,5 ani, în timp ce un clujean ar aștepta 9,4 ani pentru a-și permite o proprietate similară.

Interesul pentru apartamentele scoase la vânzare pe piața rezidențială din Timișoara s-a majorat cu 15% în ultimul an. Apartamentele cu 2 camere se mențin în fruntea preferințelor cumpărătorilor ca număr de căutări, dar cererea pentru apartamentele cu 3 camere a evoluat spectaculos pe parcursul anului trecut, putând fi observată o majorare a interesului cu 21% pentru acest tip de locuințe. Circa 14.000 de potențiali cumpărători și-au căutat o astfel de proprietate versus 18.000 în cazul apartamentelor cu 2 camere.

Cererea se menține la un nivel ridicat și la începutul lui 2024. Doar în ianuarie, circa 4.600 de potențiali cumpărători și-au manifestat interesul față de apartamentele listate la vânzare pe Imobiliare.ro, cu 18% mai mulți decât în Cluj-Napoca – una dintre cele mai puternice piețe rezidențiale din România.

Numărul apartamentelor listate la vânzare de proprietari și dezvoltatori este în scădere pe piața rezidențială din Timișoara, tendință care poate fi observată și la nivel național. Oferta s-a redus cel mai mult pe parcursul anului trecut în cazul garsonierelor și în cazul apartamentelor cu 2 camere.

În 2023 au fost vândute 29.530 de imobile în județul Timiș, conform datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, fapt ce l-a plasat pe locul al patrulea la nivel național, după București, Ilfov și Brașov. Județul Cluj l-a urmat în clasament, cu 29.330 de imobile vândute, în timp ce în Bihor circa 18.300 de case, terenuri și apartamente au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, iar în Arad numărul acestora s-a apropiat de 14.500.

În luna ianuarie în Timiș s-au vândut 1.755 de imobile, fapt ce plasează județul după București, Ilfov, Brașov și Iași, dar înainte de Cluj sau Bihor. Din total, 718 au fost unități individuale, deci apartamente, dublu față de ianuarie.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Emoţii mari pentru o familie din Lovrin, care de sărbători puteau rămâne fără casă din cauza unui incendiu

Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…

2 ore ago

Oprit în trafic înainte de a produce nenorociri! Beat „mort” şi fără permis, cu tupeu la volan

„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…

3 ore ago

Culmea prostiei? Să furi o maşină, să nu ai permis şi să mai faci şi accident

Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…

3 ore ago

CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…

3 ore ago

Lista proiectelor de pe lista suplimentarelor e prea stufoasă. O consilieră locală de la AUR vrea limitarea acestei proceduri

Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…

3 ore ago

Vremea rece a scos la lucru utilajele de deszăpezire pe drumurile naționale și autostrăzile din vestul României/VIDEO

În cursul nopții, pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest s-a acționat și…

5 ore ago