Proclamaţia de la Timişoara, punctul 4. De la „spiritul Timişoarei” la „grupurile de interese germano-austriece”

Zilele trecute s-au aniversat 34 de ani de la momentul în care a fost adoptată Proclamaţia de la Timişoara, primul document programatic al revoluţiei. Într-o zi ploioasă de primăvară timpurie, în jur de 15.000 de timişoreni optimişti la finalul discursului regretatului George Şerban au strigat „Azi în Timişoara, mâine în toată ţara!”. Dacă aceeaşi deviză, la revoluţie, a avut câştig de cauză, din păcate, în cazul proclamaţiei, n-a fost să fie chiar aşa. Poate şi fiindcă puterea neocomunistă instalată atunci la putere a pus imediat în scenă contramanifestaţia „Proclamaţia de la Podul Înalt”, citită de un individ pe nume Marian Enache. Exact, ipochimenul care conduce acum coteria preţios numită Curtea Constituţională a României.

În conştiinţa românilor, din proclamaţie a rămas celebrul „punct 8” care le dădea o pauză de la conducerea ţării foştilor nomenclaturişti şi securişti. Ani la rândul a fost o mare dezbatere privind istoria contracfactuală a României în cazul în care acel punct era pus în practică. Da, Iliesccu şi gaşca sa nu ar mai fi fost la putere. Mulţi spun că nici securiştii nu ar mai fi avut o putere atât de mare în perioada post-revcoluţionară. Dar, oare îi putea opri cineva? Greu de spus.

În schimb există unele fapte. Astfel, ţări în care puterea a fost preluată de anticomunişti, Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovacia, au cunoscut o dezvoltare imediată. În România şi Bulgaria, acolo unde comuniştii de rangul doi şi trei s-au perpetuat la putere, au venit ani de stagnare, handicap care nu a fost recuperat nici acum. La noi, în timp ce ţările „Grupului de la Vişegrad” întindeau punţi spre Europa, a venit un jaf planificat al tuturor resurselor ţării, o spoliere colosală, principalii profitori fiind aceiaşi securişti şi foşti nomenclaturişti.

Mai este actual Punctul 8? Pragmatic vorbind, nu. Doar simbolic mai putem vorbi de el, foştii activişti comunişti şi securişti nemafiind direct la putere. Doar urmaşii lor. Că unii, mai ales din zona Securităţii – uitaţi-vă doar la Dan Voiculescu! – controlează informal lucrurile în România e o altă chestiune. Oricum, mai toţi sunt putrezi de bogaţi, başca abonaţi şi la pensii speciale. (Şi vezi cum se ajunge la Marian Enache şi CCR!).

Un alt punct al Proclamaţiei a rămas însă extrem de actual, unul apropiat de valorile oraşului, de ceea ce ne place să-I spunem “spiritul Timişoarei”. “Pentru victoria Revoluției din Timișoara s-au jertfit, alături de români, și maghiari, și germani, și sârbi și membri ai altor grupări etnice care de secole conlocuiesc în orașul nostru pașnic, în buna înțelegere. Timișoara este un oraș românesc și european, în care na­ționalitățile au refuzat și refuză naționalismul. Invităm pe toți șovinii din România, indiferent că sunt români, maghiari sau germani, să vină la Timișoara, la un curs de reeducare în spiritul toleranței și al respectului reciproc, singurele principii care vor domni în viitoarea Casa a Europei”, se arăta la punctul 4. Un punct despre multiculturalite, toleranţă, europenism.

Un punct foarte actual, fiindcă dacă în primii ani postrevoluţionari aproape toţi timişorenii îl adoptau, a apărut în ultima perioadă o deturnare de la principiile lui. Unii vor da vina pentru această deviere pe mişcările demografice, mulţi dintre cei veniţi neputând să se adapteze la acest „spirit”. Dar e clar că nu e numai asta. Mai ales după pandemia de coronavirus, „antispiritul” Timişoarei a crescut. Teoriile conspiraţiei şi antieuropene sunt tot mai vehiculate. Acest val este folosit inclusiv poltic. Un fost primar alTimişoarei timp de opt ani, fost rector al Politehnicii tot o perioadă de opt ani, a juns să vânture aceleaşi neghiobii care intră în coliziune cu „punctul 4”, inclusiv cu „spiritul Timişoarei”. Acum 34 de ani vorbeam de Timişoara oraş european care refuză naţionalismul, acum încercăm să aflăm ce-a vrut să spună un fost primar despre „grupurile de interese germano-austriece” care au fraudat ultimele alegeri şi au pus acum stăpânire peste oraş.