Opinii

Robu vs Fritz, scandalul bandelor

Dacă aș fi mare fan conspirație, sigur aș fi bănuit că acel autocar care s-a „stricat” în dreptul liceului UCECOM de pe Bogdăneștilor s-a „stricat”, ca apoi alt autocar să vină și să n-aibă loc pe unde trece în văzul și mirarea lumii. Nici nu era complicat să se găsească în coloanele alea de autoturisme cu șoferi supărați câțiva care să filmeze și să trimită imaginile în social-media pentru uz de campanie electorală. Dar nu sunt fan conspirație și mă gândesc că autocarul „stricat” a fost doar oprit românește „pe avarie” până veneau pasagerii cu bagajele, iar ghinionul a făcut să vină altul pe acolo, în disperarea șoferilor blocați în coloană.

Povestea devine comică de abia când observi că înjurăturile și le ia primarul Dominic Fritz și în presă, și în mintea fiecăruia care vede un astfel de incident. La urma urmelor, nici nu este ceva atât de anormal să acuzi administrația locală pentru așa ceva, dar să vedem de ce situația e comică. Pentru că lucrarea a fost aprobată și chiar demarată sub primarul Nicolae Robu, semnată tehnic de Chiș Culiță, acceptată de supervizorii de proiecte europene, dar sezizată de echipa lui Robu ca o nenorocire din „epoca Fritz”. Nu credeți că e tupeu cât casa?

Da, primarului Fritz i se poate reproșa eventual că nu a încercat modificarea proiectului înspre lărgirea benzii, căci avea de unde „ciupi”. Nu cred că ar fi fost prima încercare să modifice ceva făcut prost de edilul de dinaintea lui. Iar dacă n-a făcut-o, ba chiar a zic că-i place cum a ieșit, probabil că și-a dorit descurajarea traficului greu și bezmetic prin zonă. Putea măcar să propună comisiei de circulație plantarea unor indicatoare care să avertizeze despre geometria stradală, strategia urbană, categoria de mașini ce-ar trebui să circule pe acolo și așa mai departe.

Repet, poți înțelege că gândești pe termen lung o anume strategie. Nu vrei să mai circuli cu mașinile spre centru, OK, pui taxe sau descurajezi prin lipsa parcărilor, prin traficul sufocant, prin orice disconfort vrei tu. Nu vrei să mai treacă autocare și camioane pe Bogdăneștilor sau Cetății, vrei mai multe biciclete, foarte bine, dar atunci pui semn că acele mașini cu anume gabarit nu au voie pe acolo, căci banda e de 2,75 metri lățime, căci așa a scris la proiectul primarului Robu. Nu lași să se simtă omul în direcția asta, să-l apese conștința civică, să plângă până-i curg mucii pe volan, căci nu va face asta.

Așa ce-ai făcut? Intră lumea cu mic, cu mare pe acele bulevarde și apoi te înjură și ăla cu camionul, care n-ar trebui să fie acolo – dacă așa decizi tu, municipalitate – dar și contribuabilul cu mașină mică, că nu ai făcut drumul cum trebuie. Până la urmă, nu e treaba noastră cum își gestionează un primar sau altul campania electorală. Au echipe pentru asta să prevadă situații în care ești înjurat pe degeaba sau pe jumătate degeaba. Doare însă că nu suntem avertizați despre ce gândesc ei. Fie că „ei” sunt oamenii lui Robu, fi că „ei” sunt oamenii lui Dominic Fritz.

Poate nu ai spațiu suficient, ca în Dumbrăvița, unde lucrarea nu-i a lui Fritz, poate vrei să formezi omul spre o obișnuință de trafic rutier urban, splendid, dar spune asta, nu lăsa impresia că tu și angajații tăi sunteți niște incapabili, căci lumea poate crede treaba asta. Nu știu ce-i în capul lor, parcă gândesc în secret o strategie sau alta, parcă nu tot cu noi trebuie să o aplice. Iar când te știe lumea prins în progresisme greu de înțeles într-o țară conservatoare ca România, cerând lumii să renunțe la mașini pentru a lua trotineta, lumea pe tine te va lua la ochi exact când nu vrei să se întâmple asta.

La următorul blocaj de genul ăsta de pe bulevardele Cetății sau Bogdăneștilor se va spune că toată treaba vine de la ideea lui Fritz de a face pistă de biciclete, trotuar generos, să aibă pe unde să se plimbe lesbienele ținându-se de mână, iar contribuabili gay să se pupe nestingheriți la umbra arțarilor japonezi. Va mai conta că treaba nu stă deloc așa? Că arțarii nu sunt deloc japonezi?

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

12 minute ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

42 de minute ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

2 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

3 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

6 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

6 ore ago