Sport

Şcolile participante în Conferinţa de Vest a Jr. NBA League România au aflat ce echipe vor reprezenta

Draft-ul Conferinței de Vest a Jr. NBA League România s-a bucurat de un public numeros în Amfiteatrul A01 al Universității de Vest din Timișoara.

Au fost emoții mari înaintea startului, întrucât elevii din ciclul primar ai celor 15 școli participante au aflat echipele din NBA pe care le vor reprezenta în sezonul ce va începe sâmbătă.

La eveniment au participat și ambasadorii Gordana Grubin și Mile Ilić, foști jucători în cele mai importante campionate din lume, WNBA – la feminin, respectiv, NBA – la masculin.

La prezidiu s-au mai aflat Nicoleta Wilms (reprezentantul partenerului winsed.swiss), Cosmin Hogea (inspector școlar general adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Timiș – partener tehnic), Marin Popescu (director al Departamentului pentru Relaţia cu Mediul Preuniversitar din cadrul UVT – partener tehnic) și Dragan Petričević (directorul Jr. NBA League România Nord – Conferința de Vest).

Tragerea la sorți efectuată în vederea stabilirii echipelor din NBA pe care le vor reprezenta cele 15 școli participante la Conferința de Vest a fost efectuată de Sergiu Pașca, managerul secției de baschet a clubului SCM Timișoara.

Sorții au decis ca învingătoarea din ediția precedentă, echipa Colegiului Național Bănățean, să evolueze sub aceeași denumire: Minnesota Timberwolves!

Lista completă a instituțiilor de învățământ participante cu denumirile aferente sezonului 2024 este următoarea:

Colegiul Național Bănățean – Minnesota Timberwolves;
Școala Gimnazială nr. 1 „Theodor Bucurescu” Sânnicolau Mare – Los Angeles Lakers;
Școala Gimnazială Jimbolia – Utah Jazz;
Școala Gimnazială nr. 24 Timișoara – New Orleans Pelicans;
Școala Gimnazială nr. 2 Timișoara – Phoenix Suns;
Liceul Teologic Sfântul Antim Ivireanul Timișoara – Sacramento Kings;
Școala Gimnazială Dumbrăvița – Oklahoma City Thunder;
Școala Gimnazială Moșnița Nouă – Golden State Warriors;
Școala Gimnazială nr. 21 Vicențiu Babeș Timișoara – Memphis Grizzlies;
Liceul Teologic Romano-Catolic Gerhardinum Timișoara – Denver Nuggets;
Școala Gimnazială nr. 7 Sfânta Maria Timișoara – Portland Trail Brazzers;
Școala Gimnazială nr. 2 Lugoj – Los Angeles Clippers;
Școala Gimnazială Șag – Houston Rockets;
Școala Gimnazială nr. 30 Timișoara – San Antonio Spurs;
Liceul Teoretic „David Voniga” Giroc – Dallas Mavericks.

“Jr. NBA League înseamnă în primul rând bucurie pentru copii. Le mulțumim pentru încredere celor de la organizația NBA, precum și Federației Române de Baschet, prin care se organizează această competiție. Le mulțumim totodată profesorilor, elevilor, partenerilor și tuturor celor care ne sunt alături pentru al doilea sezon. Este un moment excepțional, 15 școli din Timiș vor reprezenta echipe din NBA și vor juca în cadrul acestei competiții. Vrem să vedem copii fericiți, acesta este scopul principal al întrecerii. Am avut ca ambasadori o fostă jucătoare din WNBA și un fost baschebalist din NBA, ambii din Serbia. Ei au transmis mesaje pe care copiii le vor prețui, le mulțumim pentru prezența lor la Timișoara. Este important pentru copii să învețe să nu cedeze, este și ceea ce le-a spus Gordana Grubin”, a declarat Dragan Petričević, directorul Conferinței de Vest.

Primele reuniuni din noul sezon vor avea loc sâmbătă și duminică, de fiecare dată cu începere de la ora 10:00, la sala de sport din Moșnița Nouă.

Programul meciurilor din divizia Pacific este următorul:

Sâmbătă
10:00 Sacramento Kings – Phoenix Suns
11:15 Phoenix Suns – Golden State Warriors
12:30 Golden State Warriors – Los Angeles Clippers
13:45 Los Angeles Lakers – Sacramento Kings
15:00 Los Angeles Clippers – Los Angeles Lakers
Duminică
10:00 Golden State Warriors – Los Angeles Lakers
11:15 Sacramento Kings – Golden State Warriors
12:30 Los Angeles Lakers – Phoenix Suns
13:45 Los Angeles Clippers – Sacramento Kings
15:00 Phoenix Suns – Los Angeles Clippers

 

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Trei puncte culese din zăpadă la Buftea! Dumbrăvița, victorie vitală cu CS Afumați

Au fugit de terenurile din Afumați și Clinceni, doar pentru a da de ninsoare și…

7 ore ago

Atât de aproape de un rezultat foarte bun în primul meci din play-off! Eșec în prelungiri pe terenul campioanei

Politehnica Femina a fost pe punctul de a „dinamita” campionatul. A avut 1-0 pe terenul…

8 ore ago

Timișorenii sunt așteptați la proteste pentru a susține eliminarea eutanasierii animalelor fără stăpân

Urmările dezastrului descoperit la adăpostul de animale din Șuraia, Vrancea, unde mii de câini au…

11 ore ago

Primăria Timișoara montează cititoare de viteză pe străzile din oraș

Două cititoare a vitezei cu care circulă automobilele pe străzile orașului au fost montate de…

11 ore ago

CCIA Timiș a organizat un eveniment online dedicat consolidării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul de afaceri

În perioada 17-18 februarie 2026, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de…

12 ore ago

Parteneriat între Primăria Dumbrăviţa şi Consiliului Județean Timiș pentru proiectul de modernizare a Bulevardului Ghioceilor

Vineri, primarul comunei Dumbrăviţa, Horia Bugarin, şi președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, au semnat…

12 ore ago