Economic

Proiect privind ridicarea unui modern dispensar la Moşniţa Nouă/Foto

Proiectul privind construirea unui dispensar în Moşniţa Nouă printr-o finanţarte de la Compania Națională de Investiții a trecut în etapa a II-a. Valoarea investiţiei este de aproape 6 milioane de lei.

 Obiectivele de investiții finanțate prin Compania Națională de Investiții (CNI) intră pe linie dreaptă. Luni, primarul comunei Moșnița Nouă, Florin Bucur, a depus documentația actualizată și avizele necesare pentru demararea investiției „Construire Dispensar Medical, sat Moșnița Nouă, comuna Moșnița Nouă, jud. Timiș”,  proiect propus pentru promovare, în etapa a doua, în vederea finanțării prin subprogramul ”Unități sanitare” de către CNI.

Clădirea noului dispensar medical, în suprafața de 750 mp, va fi situată în sat Moșnița Nouă pe str. Principală nr. 42.

“Se propune realizarea unor cabinete medicale cu săli de așteptare, sală pentru tratamente, grupuri sanitare, spațiu administrativ și spațiu pentru personalul medical, spațiu pentru centrul de permanență și lift pentru persoanele cu dizabilități”, afirmară priamrul Florin Bucur.

Valoarea investiției la faza SF este de 𝟓.𝟗𝟓𝟎.𝟔𝟐𝟕,𝟑𝟖 𝐥𝐞𝐢 cu TVA inclus.

 

Share
Published by
Vlad Stoian
Tags: mosnita noua

Recent Posts

Autodetonare. Când Alin Popoviciu admite irelevanţa PNL Timiş

“Noi ne pregătim pentru ce este mai rău şi anume să candidăm singuri în 2028”.…

25 de minute ago

Arta imersivă revine în Iulius Town: MINA deschide pe 3 aprilie un spațiu permanent dedicat experiențelor cultural digitale

Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de…

39 de minute ago

Astăzi are loc echinocțiul de primăvară, ziua este egală cu noaptea

Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În 2026, acesta are loc…

53 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 20 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

O oră ago

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

12 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

15 ore ago