Social

Tânăr periculos, prins la câteva luni după ce a băgat două persoane în spital

Opinia publică era şocată pe 27 octombrie de faptul că un tânăr de doar 21 de ani a lovit cu un cuţit, din senin, doi bărbaţi, tată şi fiu, după care a dispărut în noapte.

Ambele victime au fost preluate de un echipaj SMURD și transportate la Spitalul Clinic Municipal de Urgență pentru îngrijiri medicale. În dosarul care a urmat, s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de “tentativă de omor” și “lovirea sau alte violențe”. Doar că individual periculos nu a fost depistat atunci, însă poliţiştii nu au lăsat cazul…

Miercuri, 13 martie, în urma unui complex de activități informativ-operative, desfășurate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Timiș, a fost identificat un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Timișoara, bănuit de comiterea faptei.

La aceeași dată, prin ordonanța procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, s-a dispus efectuarea in continuare a urmăririi penale față de bărbat, pentru săvârșirea infracțiunilor de “tentativă de omor”și “lovirea sau alte violențe”.

În acest moment, bărbatul se află la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, urmând sa fie reținut pentru o perioadă de 24 de ore, iar la data de 14.03.2024 va fi prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

6 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

6 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

7 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

8 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

8 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

11 ore ago