Sănătate

YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA

Cea mai nouă cucerire a tehnologiei în domeniul realizării de ochelari este acum disponibilă în cadrul Clinicii de oftalmologie și optică medicală VISTA din Timișoara. Un aparat japonez, de ultimă generație, realizează ramele de ochelari ”croite” special pe forma feței beneficiarului, iar cea a lentilelor în poziția ideală față de ochii celui care va folosi ochelarii.

Aparatul YUNIKU este acum prezent și în orașul de pe Bega, în cadrul clinicii VISTA, de pe Calea Sever Bocu nr. 41. Prima dată, fața pacientului este scanată și se realizează un tipar 3D a acesteia. După ce lentilele au fost poziționate în mod optim în raport cu ochii, rama este construită în jurul lor folosind imprimarea 3D. Astfel, se face proiectarea ochelarilor în funcție de trăsăturile distinctive ale feței. Rama este concepută astfel încât să se potrivească perfect fizionomiei, să fie confortabilă pe nas și poziționată la o distanță potrivită față de obraji și gene.

Utilizatorii ochelarilor cu lentile progresive sunt cei mai avantajați de tehnologia revoluționară oferită de YUNIKU, de asemenea, avantajați sunt și pacienții miopi cu dioptrii mari, pacienții cu dioptrii cilindrice mari, persoanele cu asimetrii faciale și cei care găsesc greu rame care să li se potrivească.

„YUNIKU este ultima tehnologie disponibilă în domeniul lentilelor progresive și nu numai, care ne ajută să ducem personalizarea la un nivel mult mai înalt decât se făcea până acum. Există două moduri de a face lentile progresive. Primul este de a alege rama, una convențională pe care o avem în magazin și a face măsurători. După aceea, parametrii ramei îi trimitem furnizorului ca el se creeze lentilele în funcție de acești parametri, iar YUNIKU face lucrurile puțin diferit. Există câțiva parametri ideali în care lentilele trebuie să se încadreze, cum ar fi curbura ramei, înclinația lentilelor distanță de la ochi la lentilă. YUNIKU ține cont de acești parametri și pune lentilele în poziție ideală, iar ca și ramă, printează 3 D rama în jurul lentilelor, astfel încât ele să stea acolo așa cum trebuie când vor fi gata”, am aflat de la Claudiu Nicola, inginer optician.

Sunt câteva categorii de utilizatori de ochelari care vor beneficia din plin de noua tehnologie novatoare. Sunt vizați mai ales purtătorii de lentile progresive, lentile monofocale, dar tehnologia se potrivește perfect celor care au mai încercat ochelari progresivi și nu s-au putut acomoda.

„Ținând cont că aceste lentile oferă cele mai largi câmpuri vizuale care există, acomodarea se va putea face mult mai ușor și mai sunt benefice și pentru cei care poate au unele disimilarități ale feței, poate o ureche mai jos, una mai sus, ceea ce o ramă convențională nu poate acoperi decât chinuindu-ne să o reglăm. Aici o producem direct pe fața pacientului”, a mai spus Claudiu Nicola.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Doliu în IPJ Timiș! Șeful de post din Sânpetru Mare s-a sinucis în cimitirul din Secusigiu

Un polițist de 38 de ani din Timiș s-a sinucis astăzi în apropierea cimitirului din…

5 ore ago

Timișoara primește 97 de milioane de lei, bani europeni, pentru Magistrala Verde

Primăria Timișoara a semnat contractul de finanțare europeană pentru Magistrala Verde. Investiția va transforma total…

5 ore ago

SCM Poli își dă restart în Liga Zimbrilor cu un meci ușor pe teren propriu

Campionatul primului eșalon de handbal masculin se reia după pauza internațională care ne-a adus o…

7 ore ago

Anunțul Colterm pentru timișoreni: CET Sud nu e prevăzută pentru închidere, va trece pe gaz

Societatea Colterm anunță că în ordonanța de guvern referitoare la închiderea centralelor termice pe cărbuni,…

9 ore ago

Se redeschide circulația prin punctul de trecere a frontierei de pe pista Timișoara – Zrenjanin

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat, la inițiativa Consiliului Județean Timiș, și…

9 ore ago

Rugbiștii Timișoarei luptă sâmbătă pentru primul trofeu din 2026

În acest weekend se pune în joc primul trofeu din rugby-ul românesc intern la nivel…

9 ore ago