Sport

Dinamo, rămâne un coşmar pentru orice echipă din Timişoara. Înfrângere în faţa rivalului la rugby

SCM USV Timişoara a pierdut astăzi, în cadrul etapei a III-a a Ligii naţionale de rugby, pe teren propriu în faţa unui adversra de coşmar, Dinamo. A fost 27-29, deşi bănăţenii au avut la un moment dat 24-3! O parte a rezultatului i se datorează şi arbitrului Şerban, care a făcut-o ca de obicei, de „oaie”.

Meciul a început practic cu o lovitură de pepeapsă transformată de Williams, 0-3, după care Timişoara a făcut o primă repriză excelentă, cu puţine greşeli şi cu un joc în viteză care a bucurat numerosul public venit să vadă în Ronaţ un meci de calitate. Tevita Manumua, Gabi Rubanu şi Alex Bucur au reuşit eseuri extrem de spectaculoase, după faze cursive de joc, Rupanu transformând toate eseurile şi punând pe tabelă şi o lovitură de pedeapsă pentru un neverosimil 24-3. În prelungirile nejustificate ale primei părţi, la una din puţinele greşeli în defensivă de până atunci, Dinmo a reuşit primul eseu, într-o fază în care a fost greu de desluşit dacă mingea a fost pusă în terenul de ţintă, iar la pauză s-a intrat cu 24-10.

În partea secundă, Dinamo a fost mai activă, punând presiune constantă în jumătatea asversă şi profitând de faptul că Timişoara nu a mai ţinut de minge. Johannes van Herden a reuşit un eseu transformat de Williams pentru 24-17, apoi Rupanu a transformat o penalitate, 27-17. Au urmat noi atacuri ale vizitatorilor, care au primit la greu şi avantaje din toate poziţiile de la centralul Şerban, care apoi a stricat meciul eliminându-l temporar pe Holoia. În cele 10 minute, Dinamo a reuşit două eseuri, unul transformat cu care a întors scorul, 27-29.

Ultimul atac lung a aparţinut gazdelor, şi deşi mulţi jucători au fost placaţi la gât, Şerban nu a mai „văzut” nimic, iar apoi a pus capăt partidei, 27-29.

Un eşec greu de digerat, pentru că în ciuda arbitrajului în stil caracteristic prestat de Şerban, Timişoara a avut totuşi un avans mare, pe care nu a ştiut să îl fructifice. Reamintim, SCM USV a pierdut meciurile din sezonul trecut cu Dinamo, dar şi în finala Cupei, disputată la începutul acestei luni.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş

În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna…

O oră ago

Pacientul ştia: infarctul bugetar din 2026. Nu e criză. E infarct

Infarctul bugetar din 2026 nu este o surpriză. Este rezultatul unui diagnostic ignorat timp de…

2 ore ago

Bookfest Timişoara îşi deschide mâine porţile. Urmează patru zile pline de evenimente culturale

Începând de mâine, 19 martie, Bookfest revine la Timișoara și, pentru patru zile, orașul se…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 18 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 18.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

15 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

18 ore ago