Administratie

Duminică se închide circulația tramvaielor și vehiculelor pe Bulevardul Cetății. Are loc evenimentul ”Străzi pentru comunitate”

Nici nu bine a fost deschisă complet circulația pe bulevardul Cetății, că aceasta va fi din nou închisă. Se va întâmpla în cadrul proiectului „Străzi pentru comunitate”, duminică între orele 7.00 și 17.00 între Calea Torontalului și strada Amforei.

Acțiunea organizată de Casa de Cultură Timișoara ”dăruiește cetățenilor din cartiere, pentru o zi, o stradă circulată în mod obișnuit de mașini, și o transformă în loc de desfășurare a unor activități destinate tuturor vârstelor, care pun în valoare specificul cartierului, organizate cu parteneri „din vecini”: școli, societăți comerciale, universități, cluburi sportive etc.”, spun reprezentanții instituției.

Evenimente similare au avut loc în 2021, în centru, în 2022, în Freidorf, apoi în Plopi, anul trecut.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, circulația tramvaielor și a autovehiculelor pe Bd. Cetății, între Calea Torontalului și str. Amforei/Martir Cernăianu va fi oprită,

între orele 7:00 și 17:00.

Participarea la activități este gratuită. De asemenea, la fiecare atelier, participanții pot câștiga premii simbolice: penare (truse) din meshuri reciclate, cărți, biscuiți gigantic și pâine de la Prospero, chiar și flori cu rădăcină, pentru grădinile din fața blocului (care vor fi plantate ulterior, cu sprijinul Horticultura).

Programul se desfășoară între orele 11:00-16:00 și cuprinde numeroase activități:

SCENĂ

11:00 Sticluța, spectacol pentru copii cu Asociația „Teatru pentru Tine” Povestea unei sticle de plastic aruncate în apă de un copil nepăsător. O temă actuală și esențială astăzi, „tradusă” în mod amuzant pe înțelesul celor mici.

12:30 Spectacol realizat de elevii Școlilor Gimnaziale 19 și 24

14:00 Dans cu Magnum Team

15:00 Spectacol folcloric cu Ansamblul „Timișul” Tineret Soliști: Sara Vasilescu, David Crișan, Maria Șaptebani, Ana-Maria Moldova, Alexandra Acs, Cristian Negrea și Bianca Opăriuc

Dirijor: Nicolae Baniciu. Coregrafi: Maria Topciov, Ciprian David și Doina Susan

ATELIERE, 12:30-16:00

Împletit de nuiele cu meșterul popular Dinu Perva  Ateliere creative cu CODRU; Grădinărit cu Facultatea de Horticultură, Universitatea de Științele Vieții „Mihai I”; Croșetat cu Cristina Codreanu; Percuție cu Sorina Savii; Pictură cu Claudia Marta; Lectură cu Florina Jinga; Mânuit de păpuși cu maestrul păpușar Maria Gornic; Desene pe asfalt și obiecte din materiale reciclabile, cu Gabriela Muscan

CONCURSURI, 11:00-16:00

Crosul Cetății, ora 11:00

Crosul se adresează copiilor între 6 și 15 ani. Startul se va da la ora 11:00, pe Bd. Cetății, în apropierea colțului cu Str. Amforei. Regulamentul de participare poate fi consultat pe www.casadeculturatm.ro, începând de astăzi, 9 aprilie, ora 17:30.

Battle de street dance, ora 13:00

COMPETIȚII AMICALE PENTRU SENIORI, 12:30-16:00

Șah, table, rebus, integrame, sudoku. Seniorii sunt invitați să vină cu jocul de table/șah de acasă. Rebus, integrame și sudoku sunt furnizate de organizatori.

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: blv Cetatii

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

29 de minute ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

2 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

3 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

6 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

8 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

10 ore ago