Primăria Timişoara

Noul corp de clădire de la școala generală 13 este aproape finalizat/FOTO

Elevii care învață la Școala Generală numărul 13 vor avea la dispoziție, de anul școlar viitor, un nou corp de clădire. Acesta a fost construit de la zero în cadrul unui contract promovat de GAL Freidorf, finanțat cu fonduri europene și cofinanțat de Primăria Timișoara. Lucrările la acesta sunt aproape finalizate.

Noul corp de clădire are 7 săli de clasă, care pot găzdui aproape  200 de elevi, dar și o sală de sport cu tribune. În prezent se lucrează la fațadă și la amenajarea curții și urmează refacerea gardului. Dotările pentru clase au fost montate: table inteligente, table magnetice, videoproiectoare, mobilier pentru elevi și profesori. 

Aici am avut o situație specială, pentru că școala nu a mai făcut față numărului mare de copii înscriși. A fost o urgență să ridicăm o nouă clădire. Mă bucur că peste câteva luni, copiii se vor bucura de clase noi, dar și de o sală de sport nou-nouță”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Lucrările aferente investiției „Construire corp P+1E la Școala Gimnazială nr. 13 din Timișoara, str. Musicescu nr.14” au început în septembrie 2022, cu termen de finalizare vara anului 2024. 

Din punct de vedere funcţional, clădirea nouă se împarte în 2 zone, una cu spaţii de învăţământ şi o zonă cu sală de sport şi spaţii adiacente acesteia. La parter vor fi 3 săli de clasă, vestiare, grupuri sanitare, o sală de sport cu suprafața de 164 mp, o centrală pentru detecţie incendiu. La etaj va fi o tribună, hol, 4 săli de clasă, grupuri sanitare. În total, vor fi 7 noi săli de clasă.

Valoarea totală a investiției este de 3.908.730 milioane de lei (TVA inclus), iar firma care realizează lucrările este Conpep Drag SRL. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, primăria cofinanțând investiția. Obiectivul general al proiectului, promovat prin GAL Freidorf, este îmbunătățirea nivelului educațional prin creșterea accesului și participării la educație, precum și reducerea abandonului școlar. Obiectivele proiectului sunt: asigurarea calitativă şi cantitativă a spaţiilor şi dotărilor necesare activităţii educaționale, creșterea numărului de participanți la procesul educațional.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

8 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

11 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

12 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

15 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

16 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

16 ore ago