Prefectura Timiş

Noul subprefect de Timiș, Raul Ambruș, a depus jurământul/Foto

La doar câteva ore după ce a fost numit oficial în funcția de subprefect, Raul Ambruș a depus jurământul în funcția primită după ce s-a mutat la PSD Timiș, pe 12 aprilie. Ceremonia a avut loc la Palatul Admnistrativ.

Alături de el, la cereomine s-a aflat prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu. El ocupă, astfel, locul lăsat liber de Sorin Ionescu, subprefect care a demisionat din funcția de subprefect, pentru a candida la un loc de consilier local la Timișoara și, ulterior, să fie numit viceprimar al Timișoarei în cazul în care Nicolae Robu va câștiga alegerile pentru postul de primar.

Ambruș a funcționat ca și consilier local, ales sub culorile PNL, dar făcând votul pentru majoritatea USR. Pe 12 aprilie, Ambruș, supărat pentru că Alianța Dreapta Unită a decis să sprijine candidatura lui Alin Nica la conducerea CJT a decis să renunțe la Partidul Liberal, pe care îl crease, și să treacă la PSD cu carnetul de membru. Așadar, având în vedere alianța PSD – PNL, putem spune că el revine alături de foștii săi colegi liberali. Inițial, el era parte a uniunii care îl susținea pe Dominic Fritz în cursa pentru primărie.

Pentru a deveni subprefect, Ambruș a renunțat la cele câteva luni de consilier local la Timișoara, pe care le mai avea la dispoziție.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, întâlnire cu locuitorii din Traian înaintea începerii lucrărilor din zonă

Locuitorii din zona Traian sunt invitaţi luni, la Clopotul Libertății din piaţă, la discuţii privind…

11 ore ago

Începând de mâine, restricții de circulație rutieră în mai multe zone al Timişoarei

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat instituirea de restricții de circulație…

12 ore ago

Percheziţii la clanul Cârpaci din Timişoara, la solicitarea Procuraturii din Munchen. Acuzaţii de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de persoane

Procurorii DIICOT împreună cu poliţiştii de la BCCO au efectuta o percheziţie într-un imobil din…

13 ore ago

Poli merge la Pecica fără câțiva titulari, șansă pentru jucătorii din lot să demonstreze că merită să joace în alb-violet

Politehnica Timișoara dispută vineri cel de-al doilea joc oficial în deplasare din 2026. Alb-violeții, care…

14 ore ago

Lugoj și Sânnicolau Mare, orașe pilot într-un proiect european pentru planificare urbană și energetică derulat prin intermediul CJ Timiș

Consiliul Județean Timiș a participat la un proiect european dedicat tranziției către energie curată, în…

15 ore ago

Siguranța alimentelor și sănătatea publică în era digitalizării, dezbătute la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru…

15 ore ago