Opinii

Programul „laptele și mierea”

Când merge să-și facă campanie electorală pentru europarlamentare, liberalul Rareș Bogdan, primvicepreședinte al PNL, spune lucruri frumoase despre partid, căci n-o să zică cât de gravă e situația și cum râd pesediștii de ei. Foarte elegant, cu batista impecabil împăturită la sacou, alegându-și cuvintele cât să impresioneze auditoriul liberalo-socialist, prețiosul candidat a spus: ”… lucrurile se văd din avion, acolo unde sunt liberali la conducerea judeţelor şi liberalii conduc administraţiile locale, curge lapte şi miere, vin investiţii străine, vin bani europeni. Acolo unde sunt socialişti, situaţia e diferită, cu foarte mici excepţii”, a spus europarlamentarul PNL, uitând că tocmai a dat jos un producător de „lapte și miere” la Timiș.

Vă imaginați că nu putem sorbi cuvânt cu cuvânt ce spune un candidat în campanile electorală, mai ales dacă respectivul se numește Rareș Bogdan. Nu e foarte clar dacă a curs atâta „lapte” și atâta „miere” în administrația Timișului cu președintele Alin Nica, cel tocmai îndepăratat. Nu beau nici lapte, nu mănânc nici miere, ceea ce am înțeles că nu e bine, dar una peste alta văd un Rareș Bogdan, lider liberal, care anunță că unul ca Alin Nica a făcut lucruri bune pentru Timiș, „lapte și miere”, investiții, proiecte europene, dar l-au dat jos ca să vină un social-democrat, care să nu facă nimic, „cu mici excepții”. Cu „foarte mici excepții”.

Cam așa merg lucrurile în PNL-ul de azi, de se sparg de râs pesediștii în Kiseleff sau la Săcălaz. Există explicații (să zicem de cancan) care arată că PNL l-a schimbat pe Alin Nica nu la presiunea PSD, în folosul lui Alfred Simonis, ci pentru că liberalii și-au dat seama cât e de slab Alin Nica în misiunea asta de organizator de filială. Și pentru a nu ataca PNL Timiș cam șchiop atâtea runde de alegere în acest an, a trebuit să plece Alin Nica pentru ca Vasile Blaga să pună lucrurile în ordine, înainte să le ia pesediștii toți primarii.

În mod evident că ascultăm povești, de vreme ce Nicolae Ciucă a fost salvat de „comasate” tocmai pentru ca un lider de partid, el, să nu fie schimbat pentru rezultate proaste, dar haideți să credem varianta asta, că nu ne costă nimic. Stai și plângi de mila timișeanului când te gândești că un președinte care ne dădea „lapte și miere” a fost schimbat pentru că nu era bun să-și strunească oamenii în filială. Că nu se implica suficient, că era prea moale, în fine, că suporta cuvinte dure de la subordonații săi politici, ceva nepermis pentru fișa postului la acest nivel.

Vă imaginați că acele căpetenii PNL la nivel național aveau de ales între a lăsa un om să facă în bine cetățeanului alegător, oferindu-i în continuare „lapte și miere”, și reorganizarea filialei pentru binele exclusiv al partidului, dar lăsând județul pe mâna unui socialist, care, se știe, „cu foarte mici excepții”, ar fi slab administrator de județ? Timpul ne va arăta dacă acel furnizor de „lapte și miere”, Alin Nica, se va mai ocupa de Timiș din interiorul altui partid, câștigând alegerile, sau dacă socialistul Simonis va fi cumva excepția de care zicea Rareș Bogdan.

În rest, reținem doar schema asta impecabilă prin care un partid puternic în Timiș ar putea să rămână și fără Primăria Timișoara, și fără președinția CJ Timiș, dar mai grav, cu o filială destructurată în interesul partidului. Cum care partid?

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Careu de victorii pentru Poli în Antalya! Bănățenii au trecut din nou de o echipă prim-divizionară

Deși avea pe listă trei partide de verificare în stagiul de la Belek (Antalya), Politehnica…

6 minute ago

Ministrul Economiei vrea să conducă industria automotive timișoreană spre domeniul militar și dual use

Industria de software și din domeniul automotive, extrem de dezvoltate la Timișoara, ar putea beneficia…

O oră ago

Muzeul Național al Banatului caută cea mai frumoasă fotografie dedicată iubirii, la concursul Îndrăgostiți de amintiri

Muzeul Național al Banatului a lansat un concurs dedicat iubirii păstrate în albume de familie,…

4 ore ago

Spitalul Victor Babeș, selectat pentru a participa la un proiect de screening pentru depistarea cancerului pulmonar

Proiectul are în vedere dezvoltarea unui program de screening la nivel național, care să ducă…

5 ore ago

Primăria Timișoara va plăti 175.000 de euro pentru o parte din sensul giratoriu de pe bulevardul Soarelui, un parc și o parcare din zonă

Timișoara trebuie să scoată din buget aproape 200.000 de euro pentru a plăti unei persoane…

5 ore ago

Alexandru Iovescu vrea ca Timișul să stopeze depozitarea a până la 90 la sută din gunoiul produs de județ

Timișul trebuie să ajungă la o eliminare de la depozitare a până la 90 de…

5 ore ago