Resetarea la Poli

Scriam nu demult că „proiectul Poli” la fotbal nu mișcă nici măcar în campanile electorală, atunci când se spun diverse lucruri chiar fără acoperire, doar pentru că poporul este dispus să creadă multe. Când nu propui nimic tu, candidat, ca microbist și alegător te temi că acea situație este greu rezolvabilă până și în imaginarul unuia aflat în situația să împartă daruri celor care merg la urne.

Și când nu ai soluții spectaculoase ori taci din bun simț, ori minți ceva spectaculos. Când este ceva de mijloc, nici nimic, dar nici ceva fulminant, senzația e că mai bine taci. Până acum, în precampania asta electorală, nu a mințit nimeni despre fotbalul alb-violet, dar nici nouă nu ne-a rămas ceva la care să visăm noaptea. Se duc anii și te întrebi dacă tinerii la 18 ani, care socializează deseori în comunități numite galerii de fotbal, vor avea habar de conceptul „Poli”. De unde, căci la vremea lui „Poli Maxima” din perioada Iancu ei erau prea mici?

Iar acum fotbalul nostru este prea mic. Avem doi candidați cu șanse reale și aproximativ egale la Primăria Timișoara și tot doi pentru președinția consiliului județean. Dominic Fritz și Nicolae „Gheorghe” Robu, la municipalitate, iar Alin Nica și Alfred Simonis, cei doi de la județ. Vorbim de ei pentru că dintre acești patru vom alege doi care să contribuie la o formulă juridică pentru viitoarea „Poli”.

La primărie este clar. Dominic Fritz iubește sportul de masă. Gândește că e normal să susțină sportul prin infrastructură și nu e nimic greșit în asta, dar noi ăștia distruși de dorul după o „Poli” performantă nu ne mulțumim cu atât. Nicolae Robu ar ajuta echipa, dar pățit cu ACS-ul din primul mandat și problemele legale cu care l-a întâmpinat Curtea de Conturi nu mai vrea să se bage, eventual oferindu-se să înscrie el ZECE goluri. Mai mult, nu, iar gluma lui e dezarmantă.

Mergem la CJ Timiș. Acolo bugetul nu este atât de generos pentru sport, dar se simte un dinamism ceva mai bun la nivelul unui candidat. Ambii spun că au proiecte, însă ce aflăm de la unul dintre ei este că ideea ar fi o resetare și o reorganizare pe un ONG sportiv care să cuprindă entitățile patronale (UPT) și cele administrative, primăria și CJT. Ca pe vremea ACS Poli, doar că atunci forma legală de organizare se pare că a creat probleme și blocajul ulterior.

Cea mai facilă abordare pentru promisiuni despre fotbal vine din prezentarea în campania electorală a unor machete de stadioane. Fie că e vorba de cel municipal, zis și Lego, zis și Eroii Timișoarei” din Calea Buziașului, fie că vorbim de cel mare, „Dan Păltinișanu”, care va înlocui cândva marea arenă a Timișoarei, cu bani și voință politică de la București. Multora le place să ascundă lipsa de proiecte pentru renașterea fotbalului în spatele lipsei de stadioane, ca și cum apariția unuia nou ar aduce brusc un buget suficient de mare clubului pentru prima divizie.

O formulă de finanțare prin asociație club sportiv, cu participarea primăriei, CJT și UPT, dar și cu sponsori „poftiți” ulterior să bage bani în fotbal, ar presupune transformarea actualului club, nu dublarea lui, cum greșit s-a făcut în urmă cu 12 ani, pe vremea lui Nicolae Robu. Unul dintre candidați a cerut consultanță de la alte patronate publice din fotbalul mare românesc, de la FRF, dar și de la conducerea curții de conturi, pentru a nu porni și de data asta prost.

Nu știu dacă formula asta e cea mai bună, dar alta nu avem. Nu se întrevede la orizont un om de afaceri dispus să arunce cu bani, iar cei care ar vrea să revină nu ar fi bine primiți. Soluția asta e mai mult decât nimic și, împreună cu un nou stadion, poate aduce un suflu nou în oraș la orizontul anilor 2028. De la FRF soluția este văzută printr-o pornire din liga a patra a unui club „Poli”, iar număratul promovărilor se va face deodată cu a anilor rămași până la isprăvirea arenei.

Dar nu spun toate astea pentru a ridica mingi la fileu candidaților, ci pentru că mă tem că nu va fi liniște nici de data asta. Cu atât mai mult cu cât contestatarii unei formule, alta decât cea „fără patroni” și „fără politic”, sunt cei din mișcarea suporterilor. Iar acest moment de cotitură ar putea fi un bun pretext pentru zile tulburi, poate ca o răzbunare și pentru îndepărtarea lor de la „butoanele” clubului.

Prezentul e și el complicat. „Poli” este în cărți pentru o promovare în liga a doua, dar patronatul universitar nu are bani pentru bugetarea la acest nivel. Probabil că reorganizarea clubului după schema unui ONG cu plecare din liga a patra, la care să participe administrația locală, nu se poate coace până în toamnă, când debutează liga secundă. Să nu ne mirăm că după o promovare muncită clubul se va reînscrie tot în al treilea eșalon, un mesaj de criză care să dea adunarea pentru cei din politică.