Timp liber

Timișoara International Tattoo Convention, ediția a doua. Fanii tatuajelor sunt așteptați la Iulius Congress Hall

Timp de trei zile, arta tatuajelor va fi prezentată publicului, la cea de-a doua ediție a Timișoara International Tattoo Convention. evenimentul va avea loc în perioada 12 – 14 aprilie la Iuius Congress Hall, fiind așteptată participarea a peste 80 de artiști tatuatori din România și din străinătate. Organizatorii acestui eveniment sunt Asociația Art Attack și Salonul Timișoara Tattoo.

În cadrul celor trei zile, la fața locului vor avea loc o serie de momente artistice, dar și o lansare de carte dedicată artei tatuajelor japoneze sau o demonstrație de kennjutsu (arta mânuirii sabiei japoneze katana).

„Unul din invitații speciali ai ediției din acest an este Roberto Borsi, un artist tatuator din Italia care are o experiență de peste 30 de ani. El a avut oportunitatea să cunoască familia de tatuatori Horitoshi din Japonia și a devenit primul artist occidental membru al acestei familii. În cadrul ediției din acest an a convenției, artistul va lansa cartea Irezumi”, a declarat Sorin Stanca, din partea organizatorilor.

Tot în cadrul acțiunii, va avea loc un happening cultural în cadrul căruia publicul va avea parte de refacerea copertei originale a albumului „Cantafabule” al grupului Phoenix. Valeriu Sepi, un artist complet al zilelor noastre, cu o carieră internațională prodigioasă, membru al grupului Phoenix, va fi prezent la Timișoara International Tattoo Convention pentru vernisajul proiectului de restaurare culturală „Phoenix -Cantafabule”, alături de un alt artist local de calibru, dar din generația mai tânără, Aurelian Scorobete.

„În cadrul evenimentului nostru vom reface coperta originală a legendarului album Cantafabule, editat de formația Phoenix în 1975. E vorba de un album legendar a cărui copertă a fost masacrată la vremea apariției acestuia. După 49 de ani facem o restaurare culturală. Cu această ocazie Valeriu Sepi, Aurel Scorobete și artiștii Timișoara Tattoo vor reface coperta originală a acestui material discografic special în istoria muzicii românești”, a mai declarat Sorin Stanca.

Conceptul legendarului album Cantafabule a plecat de la un bestiar din secolul al XIV-lea găsit de Andrei Ujică, iar coperta ediției din 1975 a fost cenzurată.

Vernisajul acestei sesiuni de restaurare culturală Phoenix – Cantafabule va avea loc vineri 12 aprilie de la ora 19.00 cu prezentarea lui Mimo Obradov.

Timișoara International Tattoo Convention include și sesiuni de Live Graffiti, demonstrații de breakdance cu White Steps Academy și diverse workshop-uri. La finalul fiecărei zile organizatorii vor acorda premii, iar din juriu face parte și Remus Rotaru, prodecan al Facultății de Arte din Timişoara.

Biletele pentru o zi costă 40 lei, abonamentele pentru trei zile costă 100 lei, iar mai multe informații despre eveniment se pot găsi pe site-ul oficial al manifestării https://www.tmconvention.com/

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: iulius

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

8 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

10 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

11 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

11 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

12 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

12 ore ago