Politica

Timișoara merită un festival muzical de top

Un domeniu în care am rămas din nou în urmă față de alte județe este cel al festivalurilor de muzică. Aici nu mai este vina ‘Bucureștiului care nu ne-a dat bani’, ci o problemă locală, de colaborare și organizare. Este frustrant ca timișorenii să fie nevoiți să meargă la Cluj pentru Untold și Electric Castle ori în Constanța pentru Neversea sau Beach, Please!

De ce să nu colaborăm, Consiliu Județean și Primărie, pentru a pune bani împreună și a crea un eveniment de referință, nu doar la noi în țară, ci chiar în Europa? Bani sunt, dar se scurg pe tot felul de evenimente obscure strecurate în Agendele Culturale ale celor două instituții.
Hai să ne concentrăm pe un eveniment de anvergură, pe care să îl creștem organic în câțiva ani! S-a dovedit că banii cheltuiți în susținerea festivalului Untold, de exemplu, se întorc în Cluj prin consum mărit, taxe și chirii în acea perioadă. Avem aeroport, avem capacitate hotelieră. Depinde doar de noi să ne organizăm!

După ce voi ajunge președinte al Consiliului Județean Timiș, mă angajez la următoarele:

1. Voi face curățenie în Agenda Culturală a Consiliului și voi prioritiza câteva evenimente de anvergură, cu impact;
2. Voi implementa un plan multianual, cu sume de bani consistente, pentru a susține un festival muzical de mare anvergură în Timișoara;
3. Voi încheia un parteneriat cu Primăria Timișoara pentru susținerea comună a acestui festival, în beneficiul timișorenilor și timișenilor, parteneriat bazat pe proceduri legale, astfel încât să nu mai existe suspiciunea organizării unor licitații trucate;
4. Mă voi implica pentru sponsorizarea acestui festival de către mediul de afaceri.

Până atunci, cer actualei conduceri a Consiliului Județean și a Primăriei să mute, chiar din acest an, festivalul CODRU în Timișoara, fiind unul dintre proiectele cu potențial, care a crescut însemnat în ultima vreme. Doar în Timișoara putem crește calibrul unui asemenea eveniment și face o bucurie oamenilor.

Share
Published by
Advertorial

Recent Posts

SCM Poli își dă restart în Liga Zimbrilor cu un meci ușor pe teren propriu

Campionatul primului eșalon de handbal masculin se reia după pauza internațională care ne-a adus o…

19 minute ago

Anunțul Colterm pentru timișoreni: CET Sud nu e prevăzută pentru închidere, va trece pe gaz

Societatea Colterm anunță că în ordonanța de guvern referitoare la închiderea centralelor termice pe cărbuni,…

2 ore ago

Se redeschide circulația prin punctul de trecere a frontierei de pe pista Timișoara – Zrenjanin

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat, la inițiativa Consiliului Județean Timiș, și…

2 ore ago

Rugbiștii Timișoarei luptă sâmbătă pentru primul trofeu din 2026

În acest weekend se pune în joc primul trofeu din rugby-ul românesc intern la nivel…

3 ore ago

Se introduc primele restricții de circulație rutieră în Traian, pentru reabilitarea zonei

De luni, 30 martie, intră în vigoare primele restricții de circulație aplicate pentru demararea lucrărilor…

3 ore ago

La Săcălaz au fost sarmați. Centura Vest, primele descoperiri arheologice/FOTO

În zona unde viitoarea Centură de Vest a Timișoarei va întâlni drumul național, lângă localitatea…

3 ore ago