Politica

Trădarea are preţul ei. Ajuns PSD-ist din PNL-ist, Raul Ambruş va fi subprefect de Timiş

Intrat recent în PSD cu aşa-zisul său Partid Liberal, Raul Ambruş va primi funcţia de subprefect de Timiş. El îl va înlocui pe Sorin Ionescu, care a demisionat din funcţie pentru a candida la alegerile locale.

Sincronizare perfectă! Joi, 11 aprilie, Sorin Ionescu a anunţat că demisionează din funcţia de subprefect, afirmând că nu poate fi în acelaşi timp şi organizator al alegerilor şi candidat. (Ionescu va fi pe lista de candidaţi a PSD-PNL la Consiliul Local Timişoara.) A doua zi, pe 12 aprilie, Raul Ambruş a transmis că se alătură PSD împreună cu 500 de oameni care formau aşa-zisul Partid Liberal. Potrivit mai multor surse, pentru acest gest, Ambruş va fi răsplătit cu funcţia din care a demisionat Ionescu.

Până a se ajunge la acest deznodământ, Ambruş şi ai lui au fost membri ai Alianţei Timişoara Unită (ATU), alături de USR, PMP şi Forţa Dreptei. El a părăsit alianţa pe 5 aprilie pe motiv că aceasta îl va avea drept candidat la preşedinţia CJ Timiş pe Alin Nica. Ambruş este consilier local intrat pe listele PNL. A fost actorul principal al celebrelor scandaluri de la alegerile pentru preşedinţia PNL Timişoara. După ce a pierdut acea competiţie în favoarea lui Cosmin Tabără a fost exclus din PNL. În Consiliul Local s-a alăturat însă USR, ajutând la trecerea mai multor proiecte, motiv pentru care gruparea sa a fost recompensată cu unele funcţii.

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

12 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

13 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

16 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

17 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

17 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

18 ore ago