Social

Urmărire cu focuri de armă după o maşină plină de migranţi

Duminică noaptea, în nodul rutier de la km. 503, calea 2, polițiștii Autostrăzii A1 Deva Nădlac au efectuat un semnal regulamentar de oprire unui autovehicul, dar conducătorul acestuia nu s-a conformat, fapt pentru care s-a trecut la urmărirea acestuia pe o distanța de 18 km, între localitățile Giarmata-Remetea, până la intrarea în municipiul Timișoara.

În timpul urmăririi, au fost executate 9 focuri de avertisment în plan vertical, existând indicii cu privire la săvârșirea unor infracțiuni.

În sensul giratoriu de la aeroportul din Timișoara, autoturismul a intrat în coliziune cu alte două, după care s-a oprit în afara părții carosabile, inițial accidentul soldându-se doar cu pagube materiale.

A fost imobilizat și identificat conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 24 de ani, cetățean cu dublă cetățenie română/moldovenească și 6 persoane de naționalitate străină.

Trei dintre persoanele din autoturism au reușit să fugă.

Cele 7 persoane au fost predate Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, pentru continuarea cercetărilor, dintre care conducătorul auto este cetățean din Republica Moldova și 6 pasageri de origine afro-asiatica( 1 din Egipt, 4 din Siria, 1 din Yemen). În urma cercetărilor, polițiștii de Frontieră a constatat că cele 6 persoane de origine afro-asiatică sunt intrate legal în România și au drept de ședere legală pe teritoriul țării.

De asemenea, polițiștii de frontiera efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru cetățeanul din Republica Moldova.

Totodată, una dintre persoanele străine, pe fondul sperieturii, a fost transportată la spital, fapt pentru care Biroul Rutier Timiș a întocmit un dosar penal sun aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

S-a constatat ca autoturismul nu deține poliță RCA valabilă. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.640 de lei, pentru încălcări ale prevederilor OUG 195/2002R, i-au fost reținute plăcuțele de înmatriculare, certificatul de înmatriculare și s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioada de 180 de zile.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Valul comasărilor de comune, îmbrățișat de opt primari liberali. Unii, circumspecți din cauza ”vecinilor” social-democrați

Un număr de opt primari liberali din Timiș sunt dispuși să accepte fuziunea cu comunele…

3 ore ago

Reforma lui Bolojan taie 150 de posturi din schema de personal a Primăriei Timișoara

Deși a început deja să elimine din posturile din structura de personal, Primăria Timișoara nu…

3 ore ago

Județul Timiș a fost promovat la unul din cele mai mari târguri de turism din lume, cu sute de mii de vizitatori, ITB Berlin/FOTO

Participare de gală! Județul Timiș a fost promovat zilele acestea (3-5 martie 2026) la un…

3 ore ago

De ce a fost schimbat managerul de la Babeș. Fritz: ”După o anumită perioadă e sănătos să existe o schimbare”

Schimbarea managerului în funcție de la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara, a dus…

5 ore ago

Primarul Timișoarei nu dorește interzicerea sălilor de jocuri de noroc, ci gruparea loc pe două – trei străzi, din zonele industriale ale orașului

Intenția Primăriei Timișoara nu este de a expulza total acest tip de îndeletnicire din oraș,…

6 ore ago

Dominic Fritz răspunde negativ preluării, pentru reabilitare, a patru obiective de către Consiliul Județean: ”Demersul este politic, mai degrabă decât administrativ”

Demersul lansat de Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, pentru a prelua patru obiective din…

6 ore ago