Sport

Dumbrăviţa vrea să se salveze în Vinerea Mare

Divizionara secundă de fotbal CSC Dumbrăviţa se pregătește de ultima deplasare din actualul sezon de Liga a II-a. Vineri, 3 mai, de la ora 11.00, va juca la Mioveni, cu FC Argeș Pitești, în etapa a 6-a (penultima) din faza play-out din Liga 2.

Va fi o nouă oportunitate pentru alb-verzi de a-și asigura din punct de vedere matematic menținerea în Liga a II-a. O victorie cu piteștenii rezolvă această „ecuație”, indiferent de rezultatul înregistrat în partida pe care contracandidata Unirea Dej, îl dispută în deplasare, cu Ceahlăul Piatra Neamț.

„Încercăm să uităm tot ce a mers prost în ultimul timp. Ne gândim doar la viitor, ne gândim doar la meciul cu FC Argeș. Cred că ne facem rău dacă ne gândim la ultimele meciuri, pe care le-am pierdut. În această săptămână am încercat să îi las mai liberi. Nu de la antrenamente, bineînțeles, dar am zis să îi las fără ședințe în vestiar. Ca majoritatea adversarilor pe care i-am avut în acest sezon, FC Argeș are mulți jucători de nivel superior. E o echipă rănită, prin faptul că nu a reușit să intre în play-off, ei având clar ca obiectiv promovarea în prima ligă”, a spus antrenorul Cosmin Stan.

„A fost un sezon cum nu am mai trăit niciodată și chiar e dureros într-un fel. Ne-am bucurat foarte puțin în ultimele luni. Am avut niște coborâșuri foarte mari, blocaje lungi, în care nu am reușit să dăm gol etape la rând. Mai avem două meciuri, trebuie să muncim și să ne formăm mentalul în așa fel încât să depășim acest moment”, a spus şi jucătorul Costel Zurbagiu.

Dorin Burloiu din Galaţi va fi centralul acestei partide, ajutat de asistenţii Cosmin Cercel din Pitra Neamţ şi Marilena Nan din Alexandria.

 

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

6 minute ago

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

29 de minute ago

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

2 ore ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

23 de ore ago