Opinii

Jurnal de campanie (10). Sub privirile “candidaţilor” Vlad Ţepeş şi Mihai Viteazul, gloatele AUR şi-au scos arsenalul de campanie

Prima zi de campanie electorală, sau mai precis spus prima noapte, a adus şi prima confruntare “ideologică” iniţiată de către gloatele lui George Simion. Aflată în Piaţa Unirii, o bandă de AUR-işti i-a atacat verbal, iniţial, pe reprezentanţii Alianţei Dreapta Unită, care dădeau declaraţii de presă. De la atacurile verbale s-a trecut şi la cele fizice, viceprimarul Ruben Laţcău fiind bruscat de câţiva indivizi tocmai ieşiţi din caverne. Şi totul sub privirile “candidaţilor” Vlad Ţepeş şi Mihai Viteazul.

Fiindcă da, printre “candidaţii” de pe panourile electorale au apărut şi cei doi domnitori, dar şi Mircea cel Bătrân sau Avram Iancu, cu toţii sub sigla AUR. Cât de legal este acest demers ar trebui să se pronunţe cei care supraveghează corectitudinea acestor alegeri. Etic în mod cert nu este, cel puţin prin prisma faptului că toţi cei enumeraţi nu mai pot fi întrebaţi dacă sunt de acord să se înhăiteze cu alde Georgică, cel degrabă cerşetor de bani de la Gigi Becali.

Că această campanie electorală a început sub aceste auspicii nu e chiar suprinzător. Să ne amintim că hoardele AUR-iste au luat cu asalt Primăria Timişoara la începutul anului 2022, aşa cum au produs şi nişte proteste prin oraş în care urlau ca nişte dezaxaţi împotriva tuturor care nu se trag din “dacii liberi”. Astfel că ne putem aştepta în continuare la o astfel de campanie din partea cetelor de troglodiţi.

Culmea este că, pe marginea incidentului din noaptea de joi spre vineri, tot cei din AUR s-au dat „loviţi”, acuzând că ei au fost agresaţi. Ceea ce aminteşte exact de strategia unui alt AUR-ist conspiraţionist, vopsit (şi la propriu), dar şi la figurat în PNL-ist. Şi acesta, deşi duce cea mai mizerabilă campanie cu atacuri directe la persoană, se plânge că ar fi victima unor denigrări şi atacuri din partea Ocultei. Şi ca să nu existe dileme, pe reţelele de socializare mai mulţi indivizi insistă cu exact acelaşi mesaj: “Îl voi vota pe Robu ca să scăpăm de incapabilul şi bulangiul de Fritz. În rest votez AUR pe linie”. Un mesaj cât o campanie…

 

 

 

 

 

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

41 de minute ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

50 de minute ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

O oră ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

3 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

3 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

3 ore ago