Nou proiect pe filiera cercetare-dezvoltare din care UPT are doar de câştigat

Performanţă, este termenul cu care se „hrăneşte” fără încetare institutul timişorean de învăţământ cu peste o sută de ani de istorie.

Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit luni, 27 mai 2024, conferința de închidere a proiectului Perform-CDI, în valoare de 5.800.000 de lei, ce a vizat creșterea performanței Universității Politehnica Timișoara prin consolidarea capacității de cercetare-dezvoltare și de transfer tehnologic în domeniul „Energie, mediu și schimbări climatice” la începutul celui de-al doilea secol de existență.

Practic, activitățile de cercetare-dezvoltare, dar și de transfer tehnologic a primit un puternic imbold, Institutului de Cercetări pentru Energii Regenerabile – ICER din cadrul UPT, dar și alte 5 centre de cercetare din coordonate de acesta, beneficiind de sume importante pentru dotarea cu echipamente de înaltă calitate și finanțarea activităților.

După cum a precizat, în deschiderea conferinței, conf.univ.dr. Liviu Cădariu Brăiloiu, președintele Senatului UPT și manager al proiectului, obiectivul general al acestuia a fost de creștere a performanței instituționale a Universității Politehnica Timișoara, prin dezvoltarea capacității de cercetare-dezvoltare și de transfer de cunoștințe a Institutului de Cercetări pentru Energii Regenerabile – ICER, structură a UPT, prin extinderea și consolidarea activităților în domeniul de specializare inteligentă „Energie, mediu și schimbări climatice“, pentru a deservi cerințele de inovare ale operatorilor economici din Regiunea Vest a României, în contextul tranziției către o economie circulară, respectiv prin intensificarea colaborărilor și îmbunătățirea competitivității și a vizibilității în plan național și internațional.

Ca obiectiv specific, proiectul a vizat dezvoltarea unor mecanisme care să asigure creșterea capacității Universității Politehnica Timișoara de a disemina și valorifica cunoștințele și rezultatele obținute din activitățile de CDI, care să crească atât vizibilitatea universității în plan internațional, cât și competitivitatea prin implicare în proiecte de cercetare cu finanțare națională și europeană.

Dintre rezultate obținute ale proiectului merită amintite următoarele:
– Crearea platformei de cercetare multidisciplinare capabilă să satisfacă cerințe și nevoi ale operatorilor economici, inclusiv din sectoarele economice prioritare, cum ar fi ”energie și management de mediu”.
– Dezvoltarea unei infrastructuri de cercetare de cel mai înalt nivel în domeniul “Energie, mediu și schimbări climatice”, ce va permite dinamizarea participării personalului de CDI al UPT la proiecte de anvergură de nivel național și internațional, prin achiziția de echipamente, servicii informatice, de mentenanță, reparații și amenajarea spațiilor.
– Creșterea numărului de lucrări publicate în reviste cu factor de impact ridicat, dar și a recunoașterii internaționale, prin finanțarea a 20 de granturi suport pentru stimularea publicării de articole științifice în reviste WOS situate în primele 2 cuartile.
– Susținerea participării la saloane de inventică de anvergură a cel puțin 8 cercetători pe parcursul derulării proiectului.
– Finanțarea a 18 granturi suport pentru participarea cercetătorilor la conferințe internaționale de prestigiu.
– Selecția și angajarea prin proiect a unui număr de 3 cercetători științifici.
– Finanțarea a 3 stagii doctorale, pentru finalizarea cu succes a părții experimentale a tezelor de doctorat.
– Realizarea a 2 întâlniri cu experți ai comisiei europene și ai National Contact Point (NCPs).
– Organizarea a 2 workshop-uri, în etapele I și V.
– Portofoliu de produse, tehnologii, metode, sisteme și servicii noi sau semnificativ îmbunătățite.
– Asigurarea accesului la pachete software specializate: ANSYS Campus și Suita Unicampus MATLAB.
– Asigurarea accesului la baze de date/platforme de cercetare de tipul: ProQuest; Web of Science; ScienceDirect Freedom Collection (Elsevier); IEEE/IEL Electronic Library; MathSciNet; Scopus (Elsevier); SpringerLink Journals.
– Realizarea rapoartelor de etapă, a celor anuale și respectiv a raportului final privind implementarea proiectului și a rezultatelor obținute în cadrul acestuia.
Pe lângă ICER, centrele de cercetare care au fost dotate cu echipamente de ultimă generație și au derulat activități finanțate prin intermediul proiectului sunt:
• Laboratorul „Ștefan Nădășan” de Rezistența, Integritatea și Durabilitatea Materialelor, Structurilor și Conductoarelor;
• Centrul de Cercetări pentru Mecanica Materialelor și Siguranța Structurilor CEMSIG;
• Centrul de Cercetări pentru Procesarea și Caracterizarea Materialelor Avansate – CCPCMA;
• Centrul de Cercetare „Controlul Inteligent al Conversiei și Stocării Energiei”;
• Centrul de Cercetare în Știința și Ingineria Mediului (SIM).

Nu în ultimul rând, evenimentul a beneficiat și de prezența lui Sorin Keller, absolvent al Facultății de Mecanică a UPT și în prezent președinte al Institutului Internațional de Sudură, care a susținut o prelegere în care a amintit și de tradiția Școlii de sudură de la Timișoara.

Share
Published by
Daniel Neacșu
Tags: upt

Recent Posts

Ovidiu Cuc este noul director al CS Timişul Şag

Începând de marţi, 24 februarie, fostul fotbalist al lui Poli Timişoara Ovidiu Cuc este noul…

8 ore ago

Transfer pe ultima sută! La Poli vine un… bănățean

Mijlocașul Damian Daniel Isac (25 ani) s-a alăturat Politehnicii, chiar în săptămâna în care se…

8 ore ago

Intențiile de dezvoltare pe terenul actualei parcări a CJT din centrul Timișoarei: Clădire cu sală de concerte, cafenea și galerie comercială

Pe terenul actualei parcări a Consiliului Județean Timiș, din centrul Timișoarei, se va ridica o…

9 ore ago

CJ Timiș ”rotește” și optimizează semnificativ banii alocați din împrumutul bancar de 258 de milioane pe care îl are la dispoziție

Consiliul Județean Timiș a aprobat ”rotirea” unor importante fonduri aflate la dispoziția instituției prin intermediul…

12 ore ago

Dominic Fritz răspunde diplomatic propunerii lansate de Simonis pentru preluarea de către județ a patru obiective din Timișoara

Propunerea lansată de Alfred Simonis, de a prelua de la Primăria Timișoara patru obiective din…

13 ore ago

Peste o sută de câini și pisici, disponibili pentru adopție în cadrul unui Super-Târg la Timişoara

Asociația Poli, împreună cu mai multe organizații de protecție a animalelor, organizează un Super-Târg de…

14 ore ago