În această noapte, în jurul orei 01:50, pompierii au fost solicitați să intervină pe strada Independenței din municipiul Caransebeș, acolo unde a avut loc un incendiu într-o garsonieră situată la parterul unui imobil tip P+1.
La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt, pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Caraș-Severin și două echipaje ale Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
Echipajele de pompieri au evacuat 6 persoane de pe etajul 1, iar alte 12 persoane s-au autoevacuat.
În interiorul locuinței de unde a pornit focul a fost descoperit un bărbat decedat, în vârstă de 44 de ani.
Concomitent cu acțiunea de evacuare și salvare a persoanelor, pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului.
În urma evenimentului au ars mobilier și articole textile și s-au deteriorat pereții și tavanul locuinței. De asemenea, au fost afectați de fum pereții holului de la parter.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost… un muc de ţigară lăsat nestins.
Foto: arhiva
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…
În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…
Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…
Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…
Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…