Primăria Timişoara

30 de tone de deșeuri au fost ridicate de pe terenul primăriei, eliberat pe strada Semicerc. Mai rămân alte 500 de tone/Foto

Pe lângă faptul că au ocupat ilegal o parcelă de 2000 de metri pătrați în zona Blașcovici, familia care și-a ridicat acolo o casă ilegal a adunat și numeroase gunoaie. Reprezentanții municipalității spun că au ridicat de acolo deja 30 de tone de asemenea deșeuri, dar problema e mult mai mare.

Lucrările de demolare executate de echipele societății Colterm pe terenul de pe strada Semicerc sunt gata și se lucrează la eliberarea terenului. Cele 30 de tone de deșeuri din demolare au fost transportate sau preluate spre neutralizare. La fața locului, mai sunt aproximativ 500 de tone de deșeuri amestecate, care vor fi preluate de RETIM în zilele următoare.

Conform primăriei, cei care au ocupat ilegal terenul au început, cu mai bine de 10 ani în urmă, să ridice construcții improvizate și, în final, au ridicat o casă cu mai multe anexe, îngrădind curtea cu o poartă de fier. Niciuna dintre aceste construcții nu era autorizată sau intabulată. 

Primarul Timișoarei a emis o dispoziție de demolare pentru a recupera terenul în data de 23 mai 2024. Familia care ocupa terenul a încercat să oprească aplicarea dispoziției în instanță, dar acțiunea a fost respinsă de Tribunalul Timiș.  

default

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

2 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

4 ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

4 ore ago

AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori

De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…

5 ore ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație

Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…

5 ore ago

Poliţiştii locali din subordinea Primăriei Timişoara au dat iarăşi iama în pieţele… Primăriei Timişoara

Polițiștii locali au făcut mai multe controale în piețele agro-alimentare ale oraşului, aplicând nu mai…

5 ore ago