Tragerea la sorți a celui de-al treilea turneu de Grand Slam al sezonului a avut loc vineri, iar șase jucătoare din România au fost prezente pe tabloul feminin de simplu. Vorbim despre cel mai important turneu din lume, Wimbledon, cu o tradiţie de 134 de ani.
Sorana Cîrstea, favorită 29, va evolua cu britanica Sonay Kartal, jucătoare venită din calificări. Sorana e pe partea de tablou a lui Coco Gauff, favorita 2, pe care ar putea-o întâlni în runda a treia.
Ana Bogdan o va întâlni în primul tur pe Cristina Bucsa, jucătoarea din Republica Moldova care reprezintă Spania, cu un potențial meci contra Marketei Vondrousova, campioana en-titre, în turul al doilea.
Irina Begu va juca în primul tur cu Lin Zhu, din China, numărul 60 mondial. Irina ar putea-o întâlni pe Anastasia Pavlyuchenkova, favorita 25, în turul secund.
Jaqueline Cristian va debuta pe iarba londoneză contra unei jucătoare cu origini româneşti şi câştigătoare de US Open, Bianca Andreescu.
Elena Gabriela Ruse o va întâlni pe Elena Rybakina, favorita 4, campioana de acum doi ani și una dintre favoritele la titlu. Gabi a intrat pe tablou după trei victorii clare în calificări, asigurându-și a patra ei prezență în main draw-ul Wimbledon.
Ultima, dar nu cea din urmă, timişoreanca Anca Todoni, aflată la primul ei turneu de Grand Slam al carierei, o va întâlni pe italianca Elisabetta Cocciaretto (locul 41, fost 29 WTA), cu un posibil meci cu Coco Gauff, favorita 2, în runda a doua. Anca și-a câștigat locul pe tabloul venind după trei victorii solide în calificări.
Municipalitatea timișoreană a semnat contractul de proiectare pentru amenajarea a trei parcuri de cartier, investiții…
Baschetbaliștii Timișoarei revin pentru un meci oficial la sala Constantin Jude la 35 de zile…
Momentul ”mult așteptat” al trecerii prețului motorinei peste nouă lei litrul s-a produs. În noaptea…
Municipalitatea timișoreană anunță că SDM lucrează la astuparea găurilor din asfaltul orașului. Vizate au fost…
Tupeu la maxim pentru sinecuriştii PSD! La finalul anului trecut, șase dintre cei șapte membri…
În urmă cu două zile s-au împlinit 36 de ani de la momentul în care…