Administratie

Legislația în domeniul Ordinului de Protecție a persoanelor a fost modificată la inițiativa ATOP

Ca urmare a unui demers lansat de Autoritatea Teritorială de Ordine Public, în Parlamentul României a ajuns o modificare a legislației în domeniul Ordinului de Protecție. În acest sens, ATOP Timiș a luat atitudine privind nevoia modificărilor legislative în ceea ce privește încadrarea anumitor fapte care conduc la crearea unor situații constatate frecvent, fapte care nu au putut fi sancționate până în prezent.

Prin consultarea specialiștilor din domeniu, cât și a structurilor constituite pentru asigurarea ordinii publice, cu susținerea specialiștilor din cadrul ATOP Timiș, a fost generat un document transmis tuturor parlamentarilor de Timiș, cărora li s-a cerut să intervină în comisiile de specialitate pentru discutarea propunerilor transmise către Parlamentul României în vederea îmbunătățirii actului normativ sus-menționat. În urma promovării acestui demers, Parlamentul României a adoptat Legea 26/2024 privind Ordinul de protecție, act normativ care va intra în vigoare cu data de 31 august 2024. Această lege vorbește despre protecția persoanelor împotriva agresiunii de orice  fel.

ATOP Timiș primește permanent sesizări din partea cetățenilor din Timișoara și din județul Timiș privind posibile abuzuri, încălcări ale legii, atitudini necivilizate manifestate în diferite comunități, precum și propuneri pentru modificări legislative. De asemenea, în cadrul ședințelor ATOP Timiș, au fost discutate și cazuri concrete, semnalate de presa locală. Aceste sesizări sunt analizate în comisiile ATOP Timiș și primesc ulterior o formă oficială pentru diseminarea către decidenți”, au anunțat cei de la Consiliul Județean Timiș.

Persoanele trebuie protejate împotriva oricăror violențe.

 „Este foarte important să avem un sentiment de siguranță și securitate publică și mă bucur că am reușit să generăm o schimbare legislativă care să întărească protecția persoanelor împotriva agresiunii de orice fel”, a declarat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Totodată, la inițiativa ATOP Timiș a fost prezentată o evaluare a activităților desfășurate de către efectivele poliției de proximitate din cadrul Poliției Municipiului Timișoara în trimestrul I 2024, incluzând numărul de petiții soluționate, activități derulate în comunitate, consilierea membrilor comunității, intervenții pentru aplanarea și gestionarea corespunzătoare a stărilor conflictuale și de violență domestică. Agenții de proximitate au executat 62 de mandate de aducere, au pus în aplicare 14 ordine de protecție și au participat la 64 de acțiuni/măsuri de ordine publica.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Se stabilesc detaliile Târgului de Paști. Va avea loc în Piața Libertății, între 27 martie și 14 aprilie

Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Centrul de Proiecte și Organizația de…

44 de minute ago

Rețea de trafic de droguri, destructurată! Printre suspecți sunt și cei care aprovizionau copiii criminali din Cenei

Joi, 26 februarie 2026, polițiștii BCCO Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara,…

54 de minute ago

Bucureștiul are cele mai scumpe apartamente din România. La Timișoara creșterea a fost de 10 la sută într-un an

Mitul conform căruia piața locuințelor din Cluj ar fi cea mai scumpă din România este…

O oră ago

A fost semnat contractul de execuție pentru reabilitarea zonei Piața Traian, investiţie de 34 de milioane de euro

Lucrările megaproiectului de transformare a zonei Piața Traian pot începe, după ce Primăria Timișoara a…

2 ore ago

Un bunic amnezic a reuşit să ajungă acasă, datorită gestului responsabil al unui timişorean şi al poliţiştilor locali

Datorită gestului responsabil al unui timișorean împreună cu sprijinul polițiștilor locali, un bunic a reuşit…

2 ore ago

Electroruga Buzad lansează artileria grea: valul 2 aduce nume internaționale din techno și drum & bass

Și va fi spectacol! Electroruga Buzad ridică miza pentru ediția din 29–31 mai 2026 și…

3 ore ago