Social

Lucrări la foc continuu. Compania Drumuri şi Poduri Banat, împărţită pe mai multe fronturi/FOTO

Se lucrează intens pe frontul de vest. Mai multe lucrări de tipul întreținere curentă a părții carosabile, acostamente, benzi de urgență și benzi de încadrare tasări, plombări și eliminări gropi au fost finalizate în avans de către compania Drumuri și Poduri Banat.

Acestea au vizat DN 68 – Caransebeș – Hațeg, tronsonul Oțelul Roșu, și autostrada A1 Nădlac – Margina – limita de județ Sibiu.

“DPB a finalizat în această perioadă lucrările de frezare și așternere covor asfaltic pe DN 68 – Caransebeș – Hațeg, tronsonul Oțelul Roșu, acesta fiind, practic, drumul național care leagă Caransebeșul de Hațeg-Hunedoara. Este vorba despre două porțiuni de drumuri – una în lungime de 8 kilometri și cea de-a doua în lungime de 6, 5 kilometri – pentru care finalizarea lucrărilor a fost devansată cu câteva zile”, a spus ing. Mihai Otiman din partea companiei Drumuri și Poduri Banat.

Suprafața totală aflată în lucru a fost de 105.000 mp, cu o valoare a lucrărilor de 12.200.000 lei.
O altă lucrare finalizată în același ritm de către compania Drumuri și Poduri Banat (DPB) sunt cele de pe autostrada A1 Nădlac – Margina – limita de județ Sibiu. Tot înainte de termenul contractual au fost finalizate și lucrările de întreținere curentă pe timp de vară a părții carosabile, acostamente, benzi de urgență și benzi de încadrare pe sectoarele de drum de pe Autostrada A1 porțiunile Remetea Mare – Nădlac, A1 Ilia – Remeta și A1 Cunta – Ilia.

Suprafața totală a lucrărilor a fost de 66.500 mp, fiind vizate tasări, plombări și eliminări gropi, iar valoare lucrărilor este de 14.320.000 lei. Compania Drumuri și Poduri Banat este cel mai mare furnizor de beton din regiune.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

2 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

2 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

3 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

4 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

5 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

5 ore ago