Unde te-ai născut? Cum era familia ta, bunicii, părinții?
M-am născut într-un sat din județul Bihor. Bunicii mei erau oameni simpli, țărani autentici. Mama este învățătoare, iar tata inginer constructor. Am avut o copilărie ca toate copilăriile de la țară, cu mers la munca câmpului și ajutat în gospodărie, la creșterea animalelor. Am crescut cu mama, bunicii, sora și fratele meu și pot spune că am avut o copilărie foarte fericită.
Ce basm din copilărie te-a marcat?
Nu e un basm, e o poezie cu final trist. Despre o rândunică care crește șase pui, iar la final, când avea nevoie să o îngrijească cineva, rămâne singură, fiindcă fiecare pui se gândea că o va îngriji altul. Și cumva, asociam situația cu cea a familiei mele. Fiindcă eram trei frați cu mama și știam cât de greu îi este singură. Mi se părea de neconceput să o lăsăm singură, când o să vină rândul nostru să avem grijă de ea. Și chiar sunt mândră că noi trei nu suntem ca puii de rândunică și avem mare grijă de mama noastră.
Îți amintești povești/spuse ale părinților/bunicilor care ți-au rămas în minte și reprezintă ceva important în viața ta?
Îmi amintesc poveștile bunicilor din vremea celui de-al Doilea Război Mondial și cruzimea cu care au fost tratați de ruși. Pentru mine, acestea reprezintă o lecție despre ce înseamnă războiul, foamea și frica. Mi se pare incredibil că, într-o țară vecină, după atâția ani, unii oameni trăiesc exact aceleași experiențe cumplite.
Îți aduci aminte o întâmplare din copilărie care te-a marcat?
Mai degrabă din adolescență. Când m-am lovit prima dată de nedreptate. Directorul liceului a decis să o numească șefă de promoție pe fiica lui, deși eu aveam cea mai mare medie din liceu în cei patru ani. Și pur și simplu, n-am avut ce face.
Ce studii ai, ce profesie ai și cum ai ales-o?
Am terminat Facultatea de Științe Economice din Timișoara în 2003, secția Contabilitate și Informatică de Gestiune. Sunt economist. Am fost o persoană care a avut și înclinații umaniste, mi-a plăcut să citesc foarte mult, dar și să învăț limbi străine. Până la urmă, a câștigat partea mai concretă, cu cifre, și mă bucur că am făcut această alegere.
Îți amintești o întâmplare relevantă din viața ta profesională care te reprezintă?
În 2008, am coordonat reabilitarea unui centru logistic lângă Timișoara. Era primul proiect de acest gen și am sesizat că bărbații cu care lucram erau destul de reticenți față de ideea că o femeie înțelege lucrări de construcții complexe, dar mai ales că poate verifica situațiile de lucrări. Surpriza a fost de partea lor în momentul în care am tăiat din situațiile de lucrări ale mai multor contractori o sumă semnificativă, pentru că am învățat extrem de repede să fac o analiză corectă.
Există o întâmplare anume sau un șir de întâmplări care te-au determinat să intri în politică?
Protestele din 2017 m-au făcut să mă gândesc la această posibilitate. Deși, abia în 2019 am luat decizia aceasta, când USR strângea semnături pentru inițiativa „Fără penali”. Dar poate cel mai mult a contat sfatul unui prieten care mi-a spus: „Dacă oameni ca tine nu se implică, în România nu se va schimba nimic”.
De ce ai ales USR?
Pentru că era un partid cu oameni noi, dar mai ales oameni ca mine. Oameni care își doresc să schimbe cu adevărat România, oameni care au muncit în domeniile lor de activitate, oameni care au competențe reale, dar mai ales oameni pentru care binele comun e o prioritate.
Ce crezi că diferențiază cel mai mult USR de celelalte partide?
Cu siguranță, oamenii din USR. Faptul că suntem un partid cu adevărat pro-european, un partid cu adevărat liberal. Atât prin perioada în care am fost la guvernare și am întocmit acest plan fantastic numit PNRR, prin propunerile pe care le facem în Parlament, dar și prin modul în care am acționat în administrația locală în orașe ca Timișoara, Brașov, București și Bacău.
Care sunt valorile tale?
Dreptatea, respectul față de ceilalți și perseverența.
Care au fost cele mai mari dezamăgiri, dar și cele mai importante realizări?
Cea mai mare dezamăgire e legată de faptul că, în cele mai multe cazuri, oamenii se raportează strict la situația lor personală și problema lor urgentă, fără să analizeze imaginea completă. Orașul trebuie să se dezvolte pentru toți, dar e evident că nu se poate întâmpla în același ritm în toate zonele, iar probleme sistemice de 30 de ani nu se pot rezolva peste noapte. Cea mai importantă realizare este legată de faptul că prin măsurile la a căror elaborare am participat, în acest moment, văd tot mai multe fațade de clădiri istorice reabilitate. Sunt conștientă că e un efort imens din partea proprietarilor, dar fără setul de măsuri pe care le-am aprobat din 2021 încoace, multe din aceste lucrări nu s-ar fi realizat.
Care ar fi top 3 priorități ale tale în mandat?
Reabilitarea clădirilor istorice, pentru că e unul din cele mai mari atuuri ale Timișoarei, gestionarea eficientă a patrimoniului construit și asigurarea de măsuri care să încurajeze protejarea acestuia, indiferent de zonă, dar și un spațiu public prietenos cu toată lumea.
Dacă ar trebui să sumarizezi într-un paragraf de ce ar trebui oamenii să te voteze la alegerile locale, ce le-ai spune?
Cred sincer că Timișoara are nevoie în Consiliul local de oameni curajoși, perseverenți, muncitori, experimentați în domeniile lor. Mai cred că e nevoie și de oameni de bună-credință și care gândesc pentru întreaga comunitate, nu doar pentru binele lor personal. Și cred că sunt un astfel de om.
Acest material a fost comandat de Partidul Forţa Dreptei (parte a alianței electorale „Alianța Dreapta Unită USR-PMP-Forța Dreptei”) și realizat de operatorul economic SC AHY OFFICE SRL. Cod unic de identificare: 21240063.
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) este pentru prima dată în topul domeniului de predare…
Ruben Lațcău a fost votat, marți seara, în funcția de viceprimar al Timișoarei. În prima…
Senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan, afirmă că Mircea Geoană, promovat de PSD, ar fi…
G4Media.ro a publicat dovada că, la sfârșitul lunii mai 2022, o cursă Țiriac Air, închiriată…
Alfred Simonis, liderul CJT anunță că a discutat cu conducerea Federației Române de Fotbal, fiind…
Comanzi, probezi, plătești doar ce păstrezi! O nouă tendință de shopping inteligent și confortabil pentru…