În urma controalelor efectuate în perioada 1 – 5 iulie, Poliția Locală Moşnita Nouă a aplicat sancțiuni celor care au încălcat obligația legală de a lua măsura salubrizării terenurilor pe care le dețin. În particular este vorba de cei care nu combat ambrozia. În total au fost aplicate sancțiuni în valoare de 90.000 de lei.
Controalele vor continua și în perioada următoare, fapt pentru care proprietarii de terenuri sunt rugaţi să ia măsuri de igienizare cat mai urgent. Conform OUG 195/2005 pentru neîntreţinerea terenurilor deţinute persoanele fizice sunt pasibile cu amenzi între 3.000 şi 6.000 de lei, iar persoanele juridice cu amenzi între 25.000 şi 50.000 de lei.
Timișoara caută executant pentru un nou parc fotovoltaic, care va fi ridicat pe un teren…
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 4 aprilie, circulația unor linii…
Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…
Panică, ambulanțe, lacrimi, joi în Timișoara după un accident grav, care putea fi evitat dacă…
O nouă stea apare pe firmamentul atletismului bănățean. După mult timp, Timișoara se poate lăuda…
Aquatim continuă procesul de digitalizare a contoarelor de branșament în cartierele din Timișoara. Aceasta se…