Timp liber

Concurs de povestiri legate de cartierele Timișoarei. Sunt acceptate şi ficţiunile

În cadrul proiectului „Timisoara All Around” a fost lansat un concurs de povestiri legate de Timișoara. Sunt aşteptate povestiri care se derulează în cartierele istorice din afara centrului Timișoarei, respectiv Fabric, Iosefin, Elisabetin, Mehala, Freidorf sau și cartierele periferice.

Ca sursă de inspirație, puteți porni povestea de la amintirile voastre despre Timișoara sau de la amintirile celor mai vârstnici din familia voastră.

“Sau puteți povesti despre o întâmplare, o întâlnire, o legendă din cartierul vostru. Sau poate vă inspiră o clădire, o stradă, o piață din oraș. Sau puteți inventa o poveste polițistă, de dragoste, mistery, basm sau fantasy care să se desfășoare în Timișoara (pornind de la evenimente reale sau nu). Sunt câteva exemple, dar și mai bine, surprindeți-ne cu imaginația voastră!”, anunţă organizatorii.

Condiții de participare

Concursul se adresează publicului larg (nu scriitorilor profesioniști), copii, adolescenți și adulți, fiind împărțit pe trei grupe de vârstă: 10-14 ani, 15-19 ani și peste 20 de ani. Povestirile trebuie să aibă minimum 200 de cuvinte și maxim 2000 de cuvinte. Povestirile pot fi din orice gen literar: autobiografic, ficțiune, SF, basm, fantasy, bandă desenată. Nu este permis limbajul obscen, discriminator sau care instigă la violență.

Trimite povestirea ta!

Povestirile voastre, redactate în Word, cu diacritice, sunt aşteptate până cel târziu în 1 septembrie 2024, pe adresa de e-mail timisoara.all.around@gmail.com. Specificați în email numele și prenumele, categoria de vârstă pentru care concurați, email și număr de telefon, care vor fi folosite strict pentru contactarea câștigătorilor. Rezultatele concursului vor fi anunțate pe data de 16 septembrie. Data premierii va fi anunțată ulterior.

Premii

Cele mai bune povestiri din fiecare categorie de vârstă vor fi premiate, în urma jurizării de către un juriu format din trei persoane. Premiile vor consta în vouchere pentru cărți în valoare de: 150 lei (premiul I), 100 lei (premiul II) și 50 lei (premiul III). Povestirile premiate vor fi publicate într-o broșură, iar o selecție din povestirile primite va fi publicată și pe pagina de facebook a proiectului: www.facebook.com/TimisoaraAllAround.

În cadrul acestui proiect vor avea loc și ateliere de scriere creativă, combinate cu plimbări în cartierele istorice ale Timișoarei, în cadrul cărora participanții pot scrie povestiri inspirate de atmosfera și detaliile cartierelor.

Proiectul „Timisoara All Around” face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Share
Published by
Vlad Stoian
Tags: Timişoara

Recent Posts

Lucrările de la noul sens giratoriu de la Cărpiniș sunt pe final/Foto

Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că sunt aproape de final lucrările de amenajare…

2 minute ago

Probleme descoperite la balastierele din Timiș. Garda de Mediu a dat amenzi de sute de mii de lei

Controale le desfășurate de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș la balastierele din…

19 minute ago

Fost lider al PNL Dumbrăviţa, plecat din partid pe motiv de PSD, a împrumutat cu un milion de lei… PSD-ul

Numele fostului preşedinte al PNL Dumbrăviţa, Cristian Rusu, se regăseşte pe lista firmelor/persoanelor care au…

23 de minute ago

La Poli treburile stau bine, dar ar fi sănătoasă puțină îngrijorare

Poli termină în acest weekend sezonul regular al ligii 3 seria VII de pe poziția…

2 ore ago

Semifinala barajului România – Turcia se difuzeză joi la Cinema City

Ce spui de o experiență care aduce emoția de pe stadion direct în sala de…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 26 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 26.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago