Primăria Timişoara

Direcția de Asistență Socială Timișoara cere șase milioane de lei în cadrul unui proiect pentru evitarea separării copiilor de familie

Peste 200 de copii din Timișoara  și familiile din care fac parte ar urma să primească sprijin specializat din partea Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Timișoara, în vederea evitării separării copiilor de familie. Instituția va depune spre finanțare proiectul ,,Servicii inovative pentru prevenirea separării copiilor de familie în Timișoara”, pentru obținerea de fonduri nerambursabile.

”Prin acest proiect, 266 copii și familiile din care aceștia fac parte vor beneficia de servicii sociale de tip centru de zi și centru de zi pentru copii cu dizabilități, dar și de un model de intervenție inovator, de acordarea unor servicii de sprijin prin personal specializat: consiliere psihologică, suport emoțional pentru copil și familie, asistență medicală, suport pentru dezvoltarea abilităților de viață independentă, socializare și petrecere a timpului liber, reintegrare familială și comunitară, inclusiv sprijin pentru integrarea în educație sau evitarea riscului de abandon școlar, sprijin financiar”, au anunțat reprezentanții Direcției de Asistență Socială. 

Pentru fiecare dintre acești copii, specialiștii din cadrul DAS vor realiza o evaluare inițială a copilului și a familiei cu scopul de a identifica riscul de separare de familie, motivele individualizate la nivelul familiei, care pot determina separarea copilului de familie, măsurile de sprijin necesare pentru menținerea în familie a copilului aflat în risc de separare, măsurile de sprijin ce pot conduce la reintegrarea copilului în familie. Pentru fiecare copil se va elabora un plan de servicii sau, după caz, serviciile vor fi incluse în planul individualizat de măsuri care facilitează reintegrarea copilului în familie.

Valoarea totală a proiectului este de 9.951.800 lei. Consiliul Local a aprobat bugetul de 7.406.452 lei, necesar DAS, în calitate de lider de proiect,  din care peste 6 milioane reprezintă valoarea finanțării nerambursabile, diferența fiind acoperită de la bugetul de stat și bugetul local, precum și din bugetul partenerilor, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș și Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș. Finanțarea va fi solicitată prin Programul Incluziune și Demnitate Socială (PIDS) 2021-2027.

Durata proiectului va fi de 36 luni, perioada estimată de implementare ianuarie 2025 – decembrie 2027.

De asemenea, DAS este partener și în derularea proiectului ,,Acasă în comunitate”, un program pilot de prevenire a separării și reintegrare pentru copii și familii vulnerabile din județ, alături de Fundația de Abilitare Speranța și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș.

Vor beneficia de sprijin 252 de copii și familiile de proveniență, pentru a preveni riscul de separare de familie, dar și alți 14 copii pentru care a fost instituită o măsură de protecție specială în vederea reintegrării în familie. Bugetul alocat pentru Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara este de 1.852.418,00 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile solicitate este de 1.574.555,30  lei, diferența fiind acoperită de sume din bugetul de stat și cel local.  cheltuieli eligibile. Proiectul se va desfășura pe o perioadă de 36 de luni, începând cu luna ianuarie a anului viitor.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primăria caută executant pentru un nou parc fotovoltaic la Timișoara

Timișoara caută executant pentru un nou parc fotovoltaic, care va fi ridicat pe un teren…

9 ore ago

Reparațiile la liniile cale modifică circulația pe mai multe trasee de tramvai

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 4 aprilie, circulația unor linii…

9 ore ago

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…

11 ore ago

Cinci victime în urma unei neatenții în trafic! S-a întâmplat joi, în Timișoara

Panică, ambulanțe, lacrimi, joi în Timișoara după un accident grav, care putea fi evitat dacă…

13 ore ago

Ioan Krausz, un tânăr sprinter pentru Timișoara

O nouă stea apare pe firmamentul atletismului bănățean. După mult timp, Timișoara se poate lăuda…

13 ore ago

Societatea Aquatim continuă acțiunea de montare în Timișoara a contoarelor inteligente

Aquatim continuă procesul de digitalizare a contoarelor de branșament în cartierele din Timișoara. Aceasta se…

14 ore ago