Social

A furat alcool dintr-un magazin, dar a fost prins în flagrant de poliţiştii locali

Un bărbat care a sustras produse, în special băuturi alcoolice, a dintr-un magazin din zona Pieței 700, a fost surprins în flagrant de poliţiştii locali.  Tot poliţiştii locali au prin doi tineri care consumau substanțe interzise în zona Gării.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Patrulare și Control Spațiu Public au efectuat, în ultimele zile, verificări atât în apropierea mijloacelor de transport, cât și în apropierea piețelor din municipiu, în vederea depistării persoanelor care nu respectă legislația referitoare la ordinea și liniștea publică.

Astfel, în zona Pieței 700, la magazinul Carrefour de pe Strada C. Brediceanu, un bărbat care a sustras mai multe produse, în special băutură, a fost surprins în flagrant și predat polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor.

În zona Gării de Nord, în apropierea stației de troleibuz, doi tineri care au devenit agitați la vederea patrulei, au fost verificați de polițiștii locali, constatându-se că se aflau sub influența substanțelor interzise. De altfel, la controlul corporal efectuat asupra acestora, a fost găsit un plic cu substanțe de culoare verde-olive și mai multe țigarete confecționate artizanal. A fost întocmită documentația în vederea predării cazului către polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara.

Totodată, au fost confiscate 20 de parfumuri contrafăcute și cinci perechi de ochelari de soare de la persoane care se ocupau în mod ilegal cu comerțul ambulant, în zona Iosefin.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 30 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 30.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

19 minute ago

Începe o nouă serie de dezinsecții terestre la Timișoara

La Timișoara demarează noi acțiuni de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a…

17 ore ago

Extinderea la patru benzi a drumului spre Sânandrei va umple vistieria Timișoarei

Timișoara va primi de la Consiliul Județean Timiș suma de aproape 15.000 de lei în…

17 ore ago

Din 1 aprilie se reia transportul public pe apă la Timișoara

Începând de miercuri, 1 aprilie, pe Bega se va circula din nou, în sistem de…

18 ore ago

Nu a fost ușor! SCM Poli a învins Constanța și rămâne pe podium

Liga Naționala de handbal masculin a continuat în acest weekend cu etapa a XVII-a, iar…

20 de ore ago

Cu câte puncte intră Poli în play-off și cu cine joacă în tentativa de promovare în Liga 2

Politehnica a terminat cu o victorie, 3-0 la Hațeg, seria a 7-a din Liga a…

21 de ore ago