Timp liber

Curcubeu în cerul gurii! Începe la Ghiroda o nouă ediţie a Festivalului Ceaunelor

Asociația ProDatina, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Ghiroda, organizează în data de 1 septembrie ediția a V-a a celui mai savuros eveniment: Festivalul Ceaunelor.

​Curtea căminului Cultural Ghiroda și arena “Emilian Pavel” vor fi locațiile pe care echipele de bucătari vor concura pentru a realiza cel mai delicios preparat. Începând cu ora 10:00, fiecare dintre echipe va avea alocat un timp de 5 ore pentru a pregăti un minim de 25-30 de porții, pe care le vor servi după jurizare invitaților prezenți.

Fiecare participant va monta o farfurie cu preparatul gătit în vederea jurizării. Punctajul se va acorda pe baza următoarelor criterii: organizarea standului de lucru, igiena în timpul lucrului, corectitudinea modului de preparate, echilibrarea aromelor în preparatul finit, gustul, prezentarea și originalitatea.

În timp ce aromele preparatelor își vor face tot mai simțită prezența, ansamblurile Cununa Timișului, Datina vor dansa în cadrul unor spectacole inedite, iar artiști de renume vor urca pe scenă pentru a ne delecta cu muzică de calitate. Îi așteptăm în recital pe Florin Boita, Dan Necșa, Formația ProDatina, Simona Rusu, Olivera Petcov, Sean Norvis și MC Steliano.

Evenimentul va fi prezentat de către Felicia Stoian, alături de Cornel Palade și Romică Țociu, care vor întreține atmosfera cu prezența lor scenică.

Programul Festivalului Ceaunelor:

08:00 – 10:00 – sosirea participanților
10:00 – 15:00 – timp de pregătire preparat
15:00 – 16:30 – jurizare și premiere.

„​Vă așteptăm cu drag sâmbătă, începând cu ora 10:00, în curtea căminului Cultural Ghiroda și pe arena “Emilian Pavel”, pentru a urmări numeroase momente artistice, iar începând cu ora 15:00, pentru a ne bucura de mâncare bună, gătită din pasiune”, transmit organizatorii.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Zborurile de marți dinspre Timișoara spre Dubai au fost anulate

Două zboruri programate marți din Timișoara spre zona Golfului au fost anulate. Cursele erau programate…

3 minute ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, va conferenția la Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea de Vest Timișoara continuă organizarea eenimentelor sub genericul „Idei care schimbă lumea” În cadrul…

24 de minute ago

Sânnicolau Mare, cel mai bogat oraş din judeţul Timiş în 2025, urmat de Jimbolia

Sânnicolau Mare a avut, în 2025, cele mai multe venituri dintre cele opt oraşe ale…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 3 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 03.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

15 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

16 ore ago